Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
De aceea de nu vei urî desavarsit lumea, nu vei putea face de fel vreo fapta buna, caci cu neputinta este sa fiiiubitor de lume si iubitor de Dumnezeu.
[/i]
|
nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.
Multumesc
Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti