[mariamargareta]

169. Slujbele religioase la pucioşi(II)

5. O particularitate a Sfintei Liturghii la pucioşi o constituie „coborârea Cuvântului”. Aceasta are loc întotdeauna la slujba oficiată exclusiv de două persoane (Mihaela şi Nicuşor) în circumstanţe nebuloase. Liderii pucioşi pretind că Mihaela aude glasul unui duh, ca o suflare de vânt, care-i dictează apoi pe îndelete, cuvânt cu cuvânt, ce trebuie să scrie. Nicuşor ar fi doar martor al fenomenului, el nu aude, nu vede, dar crede. Ulterior, Nicuşor transcrie „Cuvântul” pe site şi îl citeşte cu intonaţie dumnezeiască, pentru ca să fie şi înregistrat. Mihaela îl învaţă mereu cum trebuie să intoneze citirea Cuvântului, ca să fie aşa cum l-a auzit ea. Caseta cu înregistrarea circulă apoi printre pucioşi, din mână în mână. Au fost cazuri de „Cuvinte” care au avut circuit închis, nefiind date niciodată publicităţii. Acestea, de regulă, se refereau la situaţii grave, de certuri sau de „neîmpliniri” între pucioşi.
De remarcat că toate aceste modificări liturgice se regăsesc şi în celelalte slujbe făcute de pucioşi, care au de regulă o audienţă mai largă (acum sunt admişi şi simpatizanţii, iar uneori – în mod excepţional, dacă e vorba de vreo personalitate publică deosebită – chiar şi unii vizitatori ocazionali). Este vorba însă doar de slujbele intitulate: Acatiste, Paraclise, Sfeştanii.
Pucioşii nu oficiază nici nunţi – pe care le consideră spurcate din principiu – nici botezuri.
Slujbele de înmormântare ale pucioşilor se oficiază întotdeauna de preoţii Bisericii majoritare (BOR). În situaţii de acest gen, preoţii ortodocşi sunt buni, în rest, sunt inacceptabili. Este drept că la aceste slujbe de înmormântare participă în civil şi un „preot” pucios, amestecat printre ceilalţi adepţi, care reproduce simultan şi în gând toată slujba pe care o fac preoţii ortodocşi ai BOR, probabil din convingerea că oricum slujba acestora „nu e primită”, şi de aceea musai trebuie dublată în taină de către un „preot” pucios.
În fine, Taina Spovedaniei la pucioşi a suferit şi ea unele schimbări, mai ales în timp. Ceva mai înainte, „preoţii” pucioşi erau un fel de interfaţă între liderii „prooroci” şi penitenţi. Asta trebuie înţeleasă astfel: penitenţii spuneau tot ce au de spus, iar liderii pucioşi, ca nişte prooroci ce sunt, nu trebuiau să fie nepăsători la frământările lor, aşa că aveau grijă să afle totul de la „preoţi”, ca să poată apoi să-i ajute mai eficient pe cei greşiţi, cum să se îndrepte ei ca să le fie bine. Mai nou, după ce liderii pucioşi au fost dezamăgiţi până şi de „preoţii” lor, pe motiv că nu le sunt neapărat excesiv de fideli, au inventat o metodă nouă de spovedanie: Penitenţii se adună în cerc, în jurul „proorocilor” Mihaela şi Nicuşor(Arhiereul Domnului), şi vorbesc unul după altul, spunându-şi toate greşelile şi gândurile zilei. Mihaela doar ascultă, în timp ce Arhiereul Nicuşor le pune pe rând epitrahilul preoţesc pe capete şi le rosteşte rugăciunea de dezlegare: „Domnul şi Dumnezeul Nostru Iisus Hristos... etc.”
Slujba de Maslu la pucioşi se săvârşeşte ocazional, dar nu s-a înregistrat vreodată vreo vindecare spectaculoasă. Ba mai mult, pucioşii sunt în mod constant clienţii spitalelor, poate din prea multă neodihnă (sunt instruiţi de liderii lor să se roage îndelung ziua şi noaptea, pentru tot felul de nevoi interne şi externe – inclusiv pentru ca Traian Băsescu să câştige în mod repetat alegerile), poate de o hrană deficitară (sunt exclusiv vegetarieni, şi nici mult nu manâncă), poate de unele rele tratamente care le slăbesc puterile psihice, poate din dezamăgirea că, după zeci de ani de aşteptări, promisiunile liderilor lor se încăpăţânează să nu se împlinească.