"Dar acum ca ai adus aminte de contraponderea ispitei prin miros, mi-ai trezit curiozitatea si te intreb: care este aceea?"

Acum sa nu-ti fie suparare nici asta, exista hristoitii ale unor monahi atoniti care spuneau ca pacatuiesti in ultimul hal umbland cu automobilul sau inainte de asta - ca nu se cuvine sa umbli pe cal sau in trasura. Insa ca sa nu ajungem sa despicam firul in patru unde nu e cazul, eu sunt un "nene" cu pacate groase si cred ca oricine va zice cand bubuie artileria grea sa nu te prea ocupi de sageti.
Eu nu sunt monah, deci sa iei ce urmeaza sa spun ca fiind strict de la mine si sub beneficiul dubiului cum se spune. Ispita nu are drept contrapondere absoluta abtinerea ci virtutea, iar virtutea nu reprezinta un "antidot" al ispitei decat in prima instanta, ci punerea ispitei in imposibilitate de a actiona. Raul nu reprezinta ceva prin sine, el corupe o virtute preexistenta. Am sa incep cu un exemplu "pur laic". Toulouse-Lautrec era cunoscut pentru amestecul lui in medii "scandaloase" si pentru tendinta la a picta subiecte considerate licentioase in acea vreme. La o expozitie el a prezentat un tablou (devenit faimos) cu un cuplu intrand in dormitor si doamna in curs de a ajunge la... o "tinuta sumara". O doamna din mediul aristocratic l-a apostrofat: Am auzit ca esti un degenerat, dar iata si dovada. Cum ai putut picta o asemenea porcarie, o tarfa care se pregateste sa se prostitueze, un ticalos care se dezmata??? La care Lautrec: regret, doamna, nu exista acolo nici o tarfa si nici un ticalos. Tabloul meu este despre noaptea nuntii in care o pereche de indragostiti se pregatesc sa traiasca prima lor impreunare dupa cununie. V-as fi recunoscator daca nu mi-ati mai spurca tablourile privindu-le asa cum o faceti.

In rezumat "frumusetea este in ochiul privitorului". Pentru un fariseu Maria Magdalena era, nu-i asa, o desfranata. Pentru Iisus, desi era si desfranata, ea a fost cu totul alta priveliste. Nu este cazul din cauza lui Lautrec sa devenim amatori de pornografie, nici din pricina conversatiilor lui Iisus cu Maria Magdalena sa cautam cu dinadinsul conversatii prin bordele, dar ambele situatii spun ceva: este cu neputinta sa indepartezi ispita pe cai negative.

Un barbat se impreuna cu sotia, va rezulta un copil. Pana si felul cum respira si orice alt eveniment de la facerea lumii, potential vorbind, pot influenta decisiv ce fel de copil. Motivul din partea barbateasca e simplu: un barbat aliniaza la start sute de milioane de celule. Orice, si o respiratie, si ce am facut si ce nu am facut, si faptele bune si cele rele, si o privire si o aducere aminte vor contribui la selectia acelei unice celule din sute de milioane. Nu putem controla tot procesul, este ametitor. In schimb, de cand se naste, o femeie are cateva zeci de mii de celule intr-un proces de maturizare suspendata (din doua diviziuni necesare e parcursa una si o parte din a doua) asteptand sa devina fecunde. Daca la un barbat e cat de cat rational ca vorbim de alinierea la o cursa, la femei este cu adevarat cu neputinta sa stim ce va determina sa astepte la capatul cursei celula cutare si nu alta. Imagineaza-ti populatia a doua orase mici, cu cate 15000 de locuitori stand cu ochii inchisi ridicati spre cer si deodata un cetatean deschide ochii, foarte rar doi sau mai multi. Nu stim (si de aceea femeia este partea misterioasa a reproducerii) ce va determina sa "faca ochi" spre lume si spre lumina cutare sau cutare. Mai mult, prin simplul fapt ca mergem pe strada, ca respiram, ca ne rugam, ca mirosim, influentam pur si simplu acelasi proces de selectie la altii. A fantasma ca putem controla ce facem este peste fire.

Dar ce putem controla e felul cum concepem gesturile ! Daca am privit pe aproapele cu iubire, va merge la capatul cursei un "atlet" echipat cu mai mult bine si mai putin rau. Daca am numit "parfum" taina cununiei (cu sau fara parfum vazut) si nu podoaba desarta, atunci iubita va selecta sa "faca ochi" un cetatean mai iubit... si mai parfumat. Dar si ce n-am facut poate conta. N-am cumparat parfum ca sa hranim un sarac. N-am deschis gura de rau. Am fi putut gandi sminteala si am gandit "frumusetea trebuie sa fie in ochiul meu". Iar mai presus de toate, omul e singura fiinta apta sa transforme. Te rog sa nu iei ce spun ca afisare nici ca trufie. Cand resusciti un bolnav si n-ai timp de intubatie, faci gura la gura. Aproape inevitabil cand isi revin (daca isi revin) bietii oameni iti vomita direct pe fata, uneori le inghiti voma. Ei bine, odata am patit si eu asta si iti spun: acela parfum. Daca gusti odata transformarea mortii in viata, a pacatului in virtute, a pocitaniei in frumusete, nu mai poti pierde nici gustul nici mirosul cu prea mare usurinta. Sigur, poti fi ispitit, e rau sa te lasi ispitit de trufie, dar pana si cel mai smerit om se simte partas cu Dumnezeu. E simplu de ce, e cea mai mare dregatorie pe care o avem, ingerii cei mai mari din cei buni nu pot suferi cu sens, iar cei rai sufera dar e degeaba. Hristos este "pharmakon", remediul care comuta raul in bine. Un monah va alege mai degraba sa se lipseasca de multe si desigur el va fi un inaintemergator al transformarii oamenilor in ingeri. Dar cei care folosesc materiile lumii si stiu ca exista tinta "sa facem din rau bine urmand pe Hristos" nu isi vor pierde partea lor. Daca avem tinta aceasta, nu este cu putinta sa cadem. Daca insa suntem parasiti, devine inevitabil orice am face...