[Noesisaa]

În prealabil postat de sophia

La noi in ortodoxie este prea mare foarfeca intre pamant si cer, intre om si Dumnezeu si atunci unul din ele se pierde pe drum (de obicei omul).

Sophia, ridici o problema importanta: cum legam credinta de societate...

Este okay sa indulcesti (sugar coat) credinta de dragul de a nu respinge pe cineva? Ce spui daca esti intrebat ce crezi despre homosexualitate? Ce spui daca esti intrebat despre avort? Ce spui despre feritizarea in vitro? Ce spui despre alte religii? Etc, etc, etc.

Spui ca in loc sa prezentam lucruri frumoase, speriem lumea. Dar ce sa faci daca lumea este pe un fagas anormal? Cum poti sa fii crestin si sa fii de acord cu avortul? Cum poti sa fii crestin, sa stii ca fertilizarea in vitro include pierderea de embrioni, si sa spui ca nu-i nimic. Este dorinta noastra, fireasca de altfel, de a avea copiii, mai importanta decat sanctitatea vietii?? Apoi homosexualitatea pur si simplu nu este un fel de viata crestin, oricum ai intoarce-o. Nu vad unde se pierde omul aici. Dimpotriva, umanitatea are de castigat.

Stiu, e foarte greu sa fii crestin mai traditionalist in occident. Si nu spun de imbracaminte mai ciudata, gen batic si fusta lunga, ci de perspectiva ta asupra vietii. Mi s-a intamplat acum vreo doi ani sa fiu acuzata chiar foarte dur de fascism de o cunostinta de factura mai marxista fiindca vorbeam despre persoane cu probleme genetice si deficienta mintala grava care pot avea copii, si am spus ca as fi de acord cu sterilizarea, decat cu avortul, in cazul asta, vorbind de oameni care desi fizic sunt maturi si capabili de acte ale maturitatii, dar nu sunt rationali nici responsabili. Poate am gresit.

Dar nu vad cum lucrurile astea:

se opun umanului sperie si indeparteaza oamenii de la credinta si amestecul in viata privata a omului.

Dimpotriva, mi se pare ca accentul pus pe sanctitatea si respectul fata de viata, pe o viata care sa aiba in centru Sf Evanghelie, umanizeaza ceea ce societatea de azi, si nu numai cea occidentala, ci si cea romaneasca, a pierdut. Desi o religie a iubirii, crestinismul adevarat nu este un fel de kumbayah sau grupare hippy, cum le-ar place unora, unde poti sa fii cum vrei, sa faci ce vrei, atata timp cat toata lumea poate sa faca ce vrea. Si toate astea nu exclud:

Lucruri si fapte umane, de ajutorare, de caldura, prietenie, de omenie, de aspect uman normal, astea atrag oamenii.

Tot felul de interdictii, haine lungi si posomorate, slujbe de cate cinci ore sunt aspecte care induc in eroare daca sunt prezentate aiurea, fiindca esenta ortodoxiei nu este interdictia. Este gresit sa spui ca: noi ca si ortodocsi nu mancam carne si lapte miercurea si vinerea in timpul anului, fiindca Biserica ne interzice, si asta face parte din identitatea mea de ortodox, si daca nu le tin, gata fulger din cer asupra mea. Nu. De fapt, postul de miercuri si vineri este atat de important nu fiindca Biserica ne interzice acceesul la carne, ci fiindca noi vrem sa ne amintim constant de jertfa Mantuitorului nostru prin aceasta modalitate de asceza. Si asa mai departe...modestia in imbracaminte arata respectul nostru fata de semenii nostri, si nu obligatia de a purta anumite haine, ci important este respectul fata de ceilalti si decenta.

Cat despre lungimea slujbelor. Da, la manastire cel putin si mie mi se par infinit de lungi ...dar asta probabil fiindca nu prea am habar cu ce se mananca, calugarii citesc desi in romaneste, atata de repede si de fornait ca eu de abia inteleg cate un cuvant pe ici pe colo. Dar...de fiecare data cand merg la liturghie la catolici tot timpul plec cu sentimentul ca a fost mult prea scurt. Nu mi se pare lunga o Sf Liturghie de doua ore, doua ore si jumatate cand stii ce se intampla, de ce se intampla, ce inseamna, si asa mai departe. Problema ne-ortodocsilor care vin la slujbele noastre este ca nu li se explica care-i treaba, plus ca dureaza ceva timp pana sa si inveti care-i treaba, si intre timp te plictisesti, normal. Probabil ca nu degeaba in vechime catehumenii erau trimisi acasa dupa predica -- pana la urma este foarte greu pentru un incepator intr-ale credintei sa nu se plictiseasca si cu ocazia asta sa isi si piarda interesul.