Sfintenia e diferita de indumnezeire, caci cu totii ne putem sfinti, indepartandu-ne de pacate. Ca atare suntem inca supusi greselii, unii chiar pana la moarte. Dar cei care au ajuns Sfinti, adica s-au indumnezeit, s-au unit cu Dumnezeu, devenind aidoma Lui, fara insa a fi dumnezei.

Cei enumerati de mine mai sus se numara printre cei indumnezeiti. acestia NU mai sunt supusi greselii, asa cum nici Dumnezeu nu greseste. Ei s-au contopit cu Dumnezeu si au primit si harismele care li se potrivesc. Este uimitor ce harisme au acesti indumnezeiti, sfintii, carora, dupa plecarea lor la cer, ne rugam, iar ei ne ajuta in cererile noastre de sanatate, de ajutor la greu, in pagube si lipsuri. Ei sunt cei, ale caror moaste le cinstim.

Am citit ca cei, care se mantuiesc, au oasele scheletului albe; cei sfinti le au galbene sau maronii. Dar sfintenia lor nu numai dupa culoarea moastelor se vede, ci in primul rand dupa minunile de vindecare, care au loc la mormantul lor. Din nou dau aici exemplul Pr. Arsenie Boca, mormantul lui fiind loc de pelerinaj pentru multi care au fost vindecati, convertiti.

Si noi ne putem indumnezei, daca am vrea cu adevarat; dar efortul depus din partea noastra, renuntarile la cele lumeasti, ar trebui sa fie incomparabil mai mari, decat suntem noi dispusi sa dam de la noi.