În prealabil postat de Raluca06
Au trecut 5 luni de cand ne-am desaprtit... si desi mi-am reluat activitatile normale si par cel putin pentru ceilalti la fel ca inainte, in sufletul meu nu mi-am revenit poate deloc. Da, la 5 luni inca-l iubesc. Mi-a recunoscut ca a gresit si ca relatia lui de acum nu e perfecta, ca era mai fericit cu mine, multe.. dar ca are liniste in relatia asta si asta cauta momentan. Si mi s-a parut imatur. Mi-a zis ca inca ma iubeste... "si-atunci de ce nu-ti asumi riscul sa vezi daca te-as primi inapoi?" am intrebat eu curioasa... si mi-a zis sec ca nu trebuie sa fim impreuna, ca el are convingerile lui si le urmeaza chit ca a gresit de 2 ori (eu cred ca se referea la faptul ca s-a despartit de mine si s-a dus la ea) dar ca acum nu mai poate da inapoi.. un fel de "am intrat in joc, joc" ... blablabla-uri intr-un singur cuvant care nu au nicio valoare fara sa-l vad ca face ceva. Da, dar pe mine ma rup in fiecare secunda... Stiu ca nu ma merita, stiu ca ar trebui sa imi treaca, sa uit, sa nu mai simt... si totusi nu se intampla. M-am rugat la Dumezeu sa-mi dea liniste, sa mi-l aduca inapoi sau sa ma scape...Si nu se intampla niciuna din ele...
Ma doare ca nu-s acolo sa am grija de el sau sa ma pot bucura alaturi de el...
Alin, nu stiu daca m-am depersonalizat in iubirea avuta, nu cred ca a fost nici iubire patimasa, transformata acum in obsesie... ca daca era asa, scapam mai repede... Din vulnerabilitate, m-as fi indragostit repede de altcineva. N-am facut-o. Eu nu ma entuziasmez de obicei.. mai de graba ma sperii cand lucrurile merg bine... Sincer- dar nu-mi pare rau- pana acum pentru toate lucrurile care mi s-au intamplat am muncit, poate cateodata mai mult decat altii. Mie de obicei nu mi se intampla lucruri simple si in relatia mea cu el toate au mers aproape perfect si mi-am dat seama la un moment dat ca e prea frumos sa fie adevarat, dar nu-mi doream in sufletul meu sa se complice. E adevarat si recunosc ca a fost putin timp, dar crede-ma ca nu l-am simtit asa...
Nu stiu de ce a dat inapoi, mi-a dat de inteles la un moment dat ca a facut-o din teama ca nu-si putea controla sentimentele si il controlau ele pe el in tot ceea ce facea, inclusiv locul de munca, unde devenise oarecum neprofesionist din cauz asta. Cert e ca acum se simte dator si vinovat fata de ea sa o iubeasca.. si-atunci isi impune asta si se convinge pe zi ce trece ca lui ii e bine, ca asa trebuie sa fie, ca daca a gresit o data fata de mine, acum nu o sa o mai faca si fata de ea. Mi-a recunoscut ca in relatia cu ea isi controleaza sentimentele oarecum si asta il face pe el, cred, sa se simta linistit. Singurul care l-ar putea intoarce din incapatanarea lui ar fi Dumnezeu, dar probabil ca ii lasa liberul arbitru. Mi-e teama sincer de ziua, daca va exista, in care isi va da seama ca vrea sa se intoarca si va fi prea complicat sa o faca. Deja in sufletul lui ceva ar vrea, isi doreste, ii e dor, dar stie ca n-are voie, ca n-ar fi corect fata de ea. Sincer.. nu pot sa-l inteleg. Eu stiu ca si acum, dupa toate chestiile pe care mi le-a facut si dupa cat m-a umilit, daca ar avea nevoie de viata mea pt a lui, i-as da-o fara regrete. Poate suna exagerat sau naiv, dar asta simt. Mi-ar placea sa stiu ca e fercit cu ea, cu adevarat fericit, ca e mai buna decat mine si eu nu ii pot oferi ce ii ofera ea.. m-ar elibera.. dar nu se intampla asta .. si e frustrant.
Ce nu inteleg eu si imi pun intrebari existentiale asemenea unui adolescent in plina pubertate e daca Dumnezeu vede cat ma chinui, cat de mult imi doresc sa se intoarca si cat de mult il iubesc pana la urma, care e urmarea? ce se va intampla si cand? Sunt constienta de toate lucrurile bune care se intampla in viata mea si ii multumesc pentru ele, dar nu ma simt eu implinita.. si asta ma macina... Bun, daca nu vine inapoi.. de ce nu gasesc altceva/pe altcineva care sa implineasca? (suna asa siropos, dar sper ca se intelege ideea concreta si nu tenta telenovelistica si adolescentina)
In ceea ce priveste ideea de refuz al relatiei cu mine, o sa sune idiot... dar nu-l pot accepta. Adica, nu am o parere minunata despre mine sa-mi nu-mi imaginez cum ar putea avea el o relatie cu altcineva in afara de mine, o preaminunata, dar nu pot sa inteleg atunci de ce parea sa se simta atat de bine cand eram impreuna... si nu era doar o impresie a mea...
|