Raul provine din caracterul circumscris al creatiei si posibilitatea ca evolutia ei sa fie dirijata (si) altfel decat este folositor.

Dumnezeu este bun, nemarginit, necircumscris dar decide sa creeze o lume si fapturi, acestea fiind marginite, circumscrise, dar putand dialoga si pe planul suprem incarna (circumscrie) pe Dumnezeu. Aceasta nu este o stare automata (Dumnezeu nu a creat fapturile si binele ca pe stari ci ca pe procese, desfasurari).
Deindata ce apare liberul arbitru (suntem confectionati buni dar avem posibilitatea de a decide pe cont propriu) apare si posibilitatea sa directionam pe cont propriu ceea ce ni se ofera in alta directie. Nu este inca raul actual, dar e posibilitatea de a-l genera.

In directie cu totul opusa, odata intamplate intruparea si invierea, omul este singura fiinta care poate anula capacitatea raului de a segrega de Dumnezeu creatia: daca suferim in numele Celui care a suferit pentru noi, raul este anihilat, pentru ca pierde posibilitatea de a folosi suferinta ca sa ne separe de Dumnezeu. Cu aceasta suntem in usa ultimei zile a creatiei si invitati la desavarsire.