Citat:
În prealabil postat de georgeval
Daca vei intreba pe orice om care crede, pe ce cale s-a salasluit credinta in el, cred ca iti va raspunde ca printr-un alt om. Nu cred ca exista om sa-si fi castigat credinta din natura, din lumea vazuta impersonala.
|
Asa cum observa si andreicozia, problema se desparte in doua. Se pune problema credintei in general, si a ortodoxiei in particular.
Fiindca vad ca e diferita povestea, am sa spun cum se intampla si la mine. Si singurul motiv pentru care o spune este doar pentru a oferi o situatie diferita, nu pentru ca spune ca eu am cine stie ce credinta sau traire, nu intelegeti asa.
Eu cred ca omul este o fiinta initial religioasa, cu un anumit dat in acest sens. Dar la fel cum un graunte creste fie drept fie stramb, asa si acest dat se aseaza ca fundament in felul in care ne explicam lumea. La unii acest fundament ramane religios. La altii, apare un fenomen de negare a acestuia, si devine un fundament ateist. E ca un fel de axioma, pe care nu ti-o mai explici, ci cu care explici. Desigur, lucrurile nu sunt asa simple, dar in mare, cam asa vad eu lucrurile.
In timp, acest fundament se intareste sau se rastoarna in functie de experientele fiecaruia, si e o poveste pentru fiecare. Asa explic eu de ce mereu apar dialoguri ale surzilor intre atei si oamenii religiosi. Asa explic si de ce atunci cand se schimba aceasta baza experientele cauzatoare sunt ravasitoare. Caci pentru cineva care schimba un asa fundament in felul in care concepe lumea, e o schimbare din temelii.
Revenind la mine. Eu in copilarie am crescut langa bunici. Care nu erau niste oameni cu deosebita traire religioasa, dar cu mult bun simt si cumsecadenie. Asadar, eu am apucat intai sa imi explic lumea prin Dumnezeu.
Apoi o trauma (in mintea mea) m-a facut sa ma departez. Nu conteaza care e evenimentul. Cert este ca dupa aceea, pe la 17 ani fiind evenimentul, am trait cumva in negare. Nu mai doream si nu mai simteam nevoia sa imi explic mare lucru.
In timp am inceput sa survina necesitatea cautarii raspunsurilor la intrebarile incomode. Fiecare le stie, desi poate pentru fiecare sunt oarecum diferite. Aceasta problema a revenit, a existentei lui Dumnezeu.
Fiind o minte de inginer, ca atata am, felul in care am ajuns eu convins ca exista Dumnezeu a fost acela de a ma uita in jur si de a contempla natura si oamenii. Prin fizica, prin matematica, prin filosofie, dar cel mai mult prin observatie proprie. Nu altfel, nu de la alti oameni. (Desi sunt sigur ca mint aici, adica sunt sigur ca am fost influentat de diversi oameni prin carti, vreau sa spun ca nu a fost un anume om care sa ma lumineze si sa ma aduca pe calea cea buna).
Am fost botezat ortodox, dar de trait ca atare nici acum nu am ajuns sa traiesc. Desi aceasta nevoie e implinire o simt si o impartasesc din ce in ce mai acut. Insa ca sa revenim la poveste, am ajuns ortodox dupa ce am citit cat am putut eu de bine patericul egiptean, vietile sfintilor si mai ales filocalia. Nu toata filocalia, desigur, anumite scrieri.
De atunci ma rog sa ajung sa merit cat de cat numele de crestin ortodox.
Sper ca nu v-am plictisit cu polologia mea.