Eu sunt un magar si am problemele magarului lui Buridan. Suna a gluma, sa vedeti cat e de serios.

Daca cititi despre acest magar, o sa vedeti ce implicatii adanci are o parabola a unui calugar istet. Magistrul Buridan era unul din ultimii scolasti si sofisti ai apusului si erau multe discutii in vreme daca exista liber arbitru sau nu. Unii credeau si spuneau (bazandu-se stricto sensu pe o afirmatie a apostolului Pavel) ca de la nastere unii sunt alesi iar altii vase ale pierzarii. Altii spuneau ca dimpotriva, nasterea e asa, dar plasarea intr-o tabara sau alta este la liberul arbitru.

Iar Buridan vine si zice: imaginati-va un magar egal de flamand si de insetat aflat la distanta egala de o caldare cu apa si de o gramada de fan. Acest magar risca sa moara de foame daca exercita liberul arbitru asa cum il descrie situatia precedenta. Bazandu-se pe sine, nu va sti niciodata ce sa faca mai intai. Risca sa moara de foame, de sete, sau de amandoua stand si incercand sa vada care sa fie prima.

Suna superficial. In realitate parabola are implicatii foarte profunde si ma voi hazarda sa incerc sa le descoperim aici.
In viata terestra suntem rar pusi in situatii atat de extreme incat binele si raul sa se discearna cu usurinta. Cele mai multe situatii sunt cele unde suntem plasati la aparenta egala distanta de optiuni care par echivalente. Eu de exemplu, examinand un pacient, pot avea numeroase optiuni care par echivalente, si ca el sa nu moara netratat am datoria sa discern la timp (in timp util pentru suferinta lui si nu facand sofisme) care e conduita de urmat. Iata cel mai cunoscut exemplu: ma vaccinez de gripa porcina sau nu? Va consola pe cineva ca vaccinul este inocuu in alte 999 de cazuri daca in cazul copilului sau se produce o nenorocire? Nu. Sunt eu exonerat? Chiar daca legea ma exonereaza, cu constiinta nu e asa simplu.

A incerca abordari pur rationale in asemenea situatii este la fel de gresit cu a fi habotnic. Parintele Teofil Paraianu (pe care l-am mai pomenit odata cu aceasta remarca) spunea ca deciziile bune se iau cu amandoua, si cu credinta si cu ratiune si ca e bine sa nu lipseasca nici una nici cealalta. Cei numai rationali vor produce un bine statistic care poate fi anulat complet sau chiar dovedit rau de urmatoarea evolutie a situatiei. Cei habotnici nu vor fi pur si simplu pragmatici. Ca sa faci praf de pusca, nu ajunge sa te rogi. Daca Hitler bate la usa si in loc de praf de pusca te rogi, vor muri oameni. Asta spune ceva: sa binecuvantam pe Dumnezeu pentru momentele de echilibru din viata cand raul si binele nu sunt optiuni dure, sau-sau. Sa folosim aceste momente ca antrenament. Asceza asta inseamna: exercitiu. Indiscutabil vin si momentele, cum spunea Marin Preda, cand "timpul nu mai are rabdare". Dar cata vreme are, sa ne facem temele, sa nu punem prea mult ego-ul inainte si sa valorificam a crede deopotriva cu a gandi. Orice sculptura la inceput e o piatra oarecare. Orice inventie la inceput e un gand absurd. A alege este cu adevarat la indemana noastra. A alege corect este un dar. Credinta autentica dupa mine este despre a primi acest dar. Nu cred ca vom rezolva totul si vom trai intr-o lume perfecta aici si acum. Dumnezeu nu e accesibil cu rugaciuni de tip "doamne-doamne, fa piatra ciocolata". Dar exercitarea alegerilor si primirea darului de a le face pe cele bune sunt antrenamentul si respectiv fructul credintei.

Un film propagandistic rau facut, Kingdom of Heaven (mergi, fraiere din Arkansas si mori pentru noua cruciada in Irak) are, ca orice lucru uman facut cu arta, si cateva remarci excelente. Citez una:

"But remember that, even when those who move you be kings or men of power, your soul is in your keeping alone. When you stand before God you cannot say "but I was told by others to do thus" or that "virtue was not convinient at the time. This will not suffice. Remember that."

(Adu-ti aminte ca, si atunci cand cei care te misca (care-ti dau ordine) sunt regi sau oameni cu putere, sufletul este in posesia ta si numai a ta. Cand vei sta in fata lui Dumnezeu nu vei putea spune "dar mi s-a spus de altii sa fac asa" sau "virtutea nu era convenabila (de exercitat) la acel moment". Nu vor fi de ajuns acestea. Adu-ti aminte de asta.)

Binele pe care-l alegem cand este usor de ales, pentru ca urmam trasee ale virtutii date de altii si este si convenabil sa o facem, duce la ce spunea Iisus: facand aceasta sa spuneti "slugi ticaloase suntem, ca am facut doar ceea ce trebuia sa facem". Este un bine, dar nu ne face buni, nici apti sa discernem cand e greu de discernut, nici altceva in general decat "executanti". Binele adus de credinta este cu totul altfel.