Citat:
În prealabil postat de sophia
Nu mi se pare nici normal, nici crestin si nici corect sa lasi familia si sa mergi la manastire, mai ales daca ai copii.
In primul rand ca ai niste responsabilitati fata de familie si un ai facut un juramant in fata lui Dumnezeu de a nu te desparti.
Apoi pentru ca este o lipsa de respect fata de ceilalti monahi ce au trait o viata in castitate.
In al treilea rand pentru ca nu poti sa mergi pe doua cai in acelasi timp.
Nici Dumnezeu nu cere asa ceva.
Asemenea problema am avut cand am citit ca Iisus i-a cerut lui Petru sa-si parasesaca familia si sa-l urmeze.
Mi se pare ca aceasta stare/decizie nu se poate obtine pe parcurs: am fost casatorit si am trait lumeste si brusc am duhul monahiei in mine.
Sigur ca in tinerete este greu sa alegi una din cai fara a le cunoaste (pe amandoua), dar sa te duci dupa zeci ani de casnicie la manastire?
Si nu cred ca se face de comun acord. Nici o femeie nu ar putea accepta asa ceva (fara suferinta). Sa ramana singura si abandonata.
Esste la fel de grav poate ca si a fugi de la manastire ca sate casatoresti. Si nu stiu cum ca drumul, acesta (invers) este interzis si pacat. Dar pacat sa-ti lasi sotia/sotul si chiar copiii, nu este?
Este ca si cum cineva este homosexual si totusi se casatoreste, pentru ca peste ani sa-si dea seama ca a gresit drumul si se hotaraste sa lase familia.
Este un soc pentru toata lumea asa ceva.
Nici casnicia alba (deci fara sex) nu este ceva normal si chiar am citit ca este interzis asa ceva (s-o faci in mod voit).
Mi se pare o lipsa de respect si fata de taina casatoriei si fata de manastire sa-ti lasi sotul sexual, sau sa traiesti casatorit si in manastire.
Ah, inteleg in schimb altceva: cineva care este vaduv, in varsta, sa se retraga la manastire.
Dar parca era o cerinta (verificata) la intrarea in monahie sa nu fii casatorit si chiar sa fii virgin. Nu mai este?
|
Sophia tu lucrurile astea le vezi doar in functie de propriile tale proiectii temeri si idei de ce ar fi 'corect'.
Daca ai chemare, te poti duce la manastire oricand, si dupa O MIE de ani de pacate, si respectul pentru ceilalti monahi casti nu are nici o importanta aici, toti fratii ar trebui sa se bucure cand un altul li se alatura, murind fostei sale vieti, ba cu atat mai mare mi se pare minunea cand unul care s-a bucurat si balacit in toate ale acestei lumi, e intors de Dumnezeu spre virtuti.
Mi se pare ca tu reduci totul la sex. Acum suntem tineri si ne vine greu sa credem, insa exista in lume mireni care traiesc o casatorie "alba" si pentru asta se vor incununa, daca o fac de comun acord, pentru ca si apostolul Pavel scria ca se pot lasa deoparte relatiile sexuale pentru post si rugaciune,
de comun acord. Dar cat TIMP dureaza aceasta asceza, asta nu a mai spus, deci fiecaruia dupa puterile, chemarea si ravna sa. Ca nu este "normal", pai, probabil ca nu o fi, e suprafiresc intr-adevar insa doar pentru ca nu suntem noi in stare sa atingem asemenea trairi nu inseamna ca acestea sunt interzise.
Respectul fata de taina casatoriei nu consta in a avea relatii sexuale :D Acestea ne sunt lasate firesc, dar taina Cununiei le sfinteste, nu relatiile sexuale sfintesc casatoria.
E si casatoria cruce, dar nu cred ca un om care e cu adevarat credincios si stie ce este aceea
dreapta masura, o sa fuga la manastire cu una cu doua, ca sa "scape" sau pentru a avea o "viata usoara". O sa se roage, o sa discute cu duhovnicul sau, o sa vada cat timp persista chemarea aceasta, daca nu o fi cumva o ispita din cele de-a dreapta, un sentimentalism de doua zile, o capitulare in fata problemelor lumesti. Nu gata, mi-a venit sa ma calugaresc, adio, am plecat.