Citat:
În prealabil postat de windorin
In cele mari e mai multa zarva decat in cele mici.
In cele mici, lucrurile se aseaza de la sine, daca preotul trece peste rusine si "educa" oamenii sa fie cuminti si odihnitori unii altora.
Cat despre incalzire... in cele mici, cativa oameni se incalzesc de la sine, caci nu e spatiu mult.
Cat despre marime... citeste articolul acesta " Bisericutele noastre". Este de Constantin Noica.
Locurile mici si calde, acestea sunt izvoare de vietuire curata.
Sa luam aminte la mai toate vechile manastiri si biserici. Erau atat de mici in toate cele fizice, dar atat de mari in cele ale Duhului.
Nu gigantisme si prost gust, nu marimi impresionante, dar seci pana in "maduva" pietrei reci.
Bine spui: "Daca exista iubire intre cei prezenti nici nu se simte inghesuiala." |
Ce frumos sa faci referire la acest articol!! Eu l-am recitit de multe ori, este un text deosebit, il alatur cu Elogiul satului romanesc de Lucian Blaga
http://www.scribd.com/doc/19386030/L...tului-Romanesc
Imi amintesc ca iarna trecuta am fost la slujba cu bunica in biserica din satul ei, in care incalzirea se face cu 2 sobe mici cu lemne, una pusa acolo unde stau barbatii si una unde stau femeile, cu toate astea in biserica era un frig crancen (in altar nu e caldura deloc). In biserica erau putini oameni, dar a fost una dintre cele mai sincere slujbe la care am participat. Nici o urma de fast, oamenii traiau slujba nu doar o ascultau, stiau randuiala lucrurilor si locul lor intre aceste lucruri, totul fara emfaza si extrem de natural, parca asa era de cand lumea. Sper sa ajungem si noi la un astfel de echilibru... dar nu cred ca in orase, mai ales in Bucuresti unde stau eu, e posibil.