il iubesc pentru ca eu acum lucrand chiar raul dar asupra Lui nu asupra semenului, el prin raul meu ma mantuieste cu moartea pe moarte calcand si cu rautatea mea lovind in El primesc in schimb iubire nesfarsita si multa si bogata mila.. recomand acest tratament.. cat despre adancul smereniei.. nu are sfarsit iar nepatimirea este de fapt patimirea nepatimitoare exact ca a lui Hristos.. ca esti lovit dar multa iubire anuleaza durerea, asta am citit-o la Ioan Scararul si eu aveam o opinie gresita ,dealtfel asta m-a si ajutat in orientarea mea ca mi-am dat seama ca eu nu pot sa devin mai bun dar ca Dumnezeu poate imbraca rautatea mea cu bunatatea lui astfel incat rautatea mea sa se piarda ca un fir de nisip in ocean,exact cum am spus ca o absoarbe si tu devi o faptura noua, inoita de Duhul Sau.. momentul insa in care satana este izgonit din inima este explicat de foarte multi sfinti si se produce astfel: dupa lungi si interminabile ispite in care omul este lasat sa-si vada neputinta si nimicnicia, curatindu-se astfel de mandrie si prinzand o ura fata de tot ce inseamna rau si patima,este parasit in adancurile iadului si lasat sa guste din apele cele mai amare ale sale.. cand mintea deja nu mai spera si Sfantul Sofronie vorbeste despre faptul ca in acele momente omului i se pare absurda in modul cel mai absolut nu doar existenta vietii sau a sa ci si a lui Dumnezeu.. se goleste adica de orice fel de iubire si totul devine ca o perceptie impersoanala"pamant pacatos".. " de nu s-a scurta acele zile nimeni nu ar rezista".. apoi cand Dumnezeu in intelepciunea Sa care nu voiesti moartea si pieirea pacatosului vede ca omul s-a curatit de aceasta iubire patimasa spune "sa fie Lumina"sa straluceasca in intuneric Lumina.. si o raza de Lumina(spun raza caci ea este la propiu o raza, dar care aduce toata noima , toata plenitudinea, tot sensul)asadar o raza strabate sufletul precum fulgerul de la rasarit la apus asa va fi venirea Fiului Omului.. ea nu se opreste pana ce nu lumineaza si umple adancurile si tenebrele cele mai adanci ale sufletului(de retinut ca inima poate cuprinde Dumnezeirea, aceasta este o mare taina),atunci omul vede frumusetea sufletului sau, inima tresalta si se umple de nesfarsita iubire a lui Dumnezeu , toate se linistesc din toate iese aceasta lumina (pnevmatikia)este lumina necreata care este din insusi Dumnezeu ea tasneste atat din om cat si din cele pe care acesta le vede..cu acest dar Dumnezeu mai mangaie uneori sufletele foarte deznadajduite si il acorda si temporar spre tamaduire caci Dumnezeu este si iubire tamaduitoare.. vezi Gheron Iosif Isihastul..
insa a intelege nu sta in intelepciunea cuvantului.. asa ca trebuie sa ne straduim sa traim ..