Posturile din cursul anului bisericesc (din "Liturgica teoretica", Editura "Credinta noastra", Bucuresti; Pr. Ene Braniste, Ghenadie Nitoiu, Gheorghe Neda)
1. Despre post in general
Omul fiind creatura cea mai de pret a lui Dumnezeu, Biserica se ingrijeste atat de sufletul cat si de trupul sau, care este locas al sufletului.
Pt. a se putea pastra un echilibru intre trebuintele spirituale ale sufletului si nevoia de hrana a trupului, Biserica a oranduit si posturi si ajunari, de una sau mai multe zile, inaintea unor sarbatori mari, precum si in zilele care amintesc de patimile si moartea Mantuitorului Hristos.
Postul, adica abtinerea de la anumite alimente numite "de dulce", pe un timp determinat, este un mijloc necesar pt. promovarea virtutilor morale si prin urmare pt. mantuirea sufletului. Postul infraneaza instinctele naturale si poftele cele rele ale trupului si intareste sufletul in lupta impotriva ispitelor, a patimilor si ale viciului, spre care il impinge uneori trupul imbuibat de prea multa mancare si bautura. Dar, pe langa valoarea lui religioasa, postul este de mare folos si trupului nostru, fiind adesea recomandat de medici pt. odihna stomacului si a aparatului digestiv si pt. apararea sanatatii. Acest adevar il cunosteau si-l practicau si paganii, cum faceau de exemplu tinerii spartani, care se indeletniceau cu post aspru, abtinandu-se de la mancarurile grele, spre a-si fauri un trup sanatos si rezistent la lipsuri, boli si greutati.
In Biserica veche avem exemple vii de mari postitori.
Astfel, Sf. Paul din Teba a trait 113 ani hranindu-se numai cu paine si apa; la fel au facut Sf. Antonie cel Mare, Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sf. Sava si altii, dintre care unii au depasit suta de ani, ducand o viata extrem de sobra, de necontenita postire si asceza. Si in zilele noastre gasim oameni care, tinand posturile randuite de Biserica sau mancand carne si grasimi foarte putine, ajung la varste destul de inaintate, trupul lor bucurandu-se de o perfecta sanatate.
Sf. Ioan Gura de Aur spune despre post: "Ajunarea astampara corpul, infraneaza poftele cele vatamatoare, lumineaza si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza". De altfel, pilda cea mai inalta de postire ne-a dat-o Mantuitorul insusi, cand a postit 40 de zile si 40 de nopti in pustie, inainte de a-Si incepe activitatea publica de propovaduire a Evangheliei.
Dar postul nu este un scop in sine, ci numai un mijloc de a tinde la perfectiunea morala, este un exercitiu spre virtute. De aceea postirea de bucate, adica abtinerea de la mancare si bautura, ca sa aiba valoare religioasa, trebuie sa fie insotita si de rugaciune, de marturisirea pacatelor, de umilinta, de milostenie si progres in virtute. Acesta este postul cel adevarat, postul complet care ne ajuta sa ne apropiem de Dumnezeu si sa dobandim mantuirea. In acelasi timp, posturile oranduite de Biserica sunt puse in legatura cu evenimente importante din istoria crestina pe care ele ni le amintesc si ele tintesc in primul rand spre curatirea firii noastre de pacate, spre intarirea sufletului si infranarea trupului.
Dupa modul postirii sau asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri.
Astfel, avem mai intai postul total sau ajunarea, in care nu se consuma nici un fel de mancare sau bautura; apoi avem postul aspru, numit si xirofagie, cand se mananca numai hrana uscata (paine, fructe si legume); apoi avem postul obisnuit sau comun, in care se admite consumarea mancarurilor gatite de post si apoi postul usor sau dezlegarile, care se ingaduie consumul pestelui, al vinului si al untdelemnului.
Dupa numarul postitorilor, postul poate sa fie general, cand este tinut de toata Biserica, cum sunt cele patru posturi de durata si posturile de miercurea si vinerea; poate sa fie partial, regional sau local, cand este tinut, din motive de pietate, numai de credinciosii unei localitati, ori ai unei eparhii, din cauza unor nenorociri, sau fiind randuit de episcopul locului in semn de smerenie si de pocainta; poate fi particular, cand este tinut de fiecare credincios in parte, care a facut fagaduinta lui Dumnezeu, in semn de multumire pt. binefacerile primite, obtinerea unui succes, ori din dorinta de desavarsire.
Dupa durata lor, posturile oranduite de Biserica noastra sunt de doua feluri: unele de mai multe zile (posturi de durata) si altele de o sinura zi.
a) Posturi de o zi
1) Zilele de post din timpul saptamanii sunt miercurea si vinerea; ele ne amintesc de evenimentele triste din viata Mantuitorului, pe care trebuie sa le comemoram prin postire si pocainta. Miercurea se posteste in amintirea sfatului facut de iudei ca sa prinda pe Hristos, iar vinerea pt. patimile si moartea Mantuitorului, care au avut loc in aceasta zi. Crestinii mai posteau in aceste zile, traindu-le in cuviinta si pt. motivul ca la pagani miercurea era consacrata lui Mercur, zeul negutatorilor, iar vinerea era ziua zeitei Venus (Venera), care era sarbatorita cu desfranari si petreceri scandaloase. Dovezi despre postul de miercuri si vineri gasim inca de la sfarsitul sec. I, in Didahia sau "Invatatura celor 12 apostoli" (cap. VII), unde se recomanda crestinilor: "Iar voi sa postiti miercurea si vinerea". In secolele II si III vorbesc despre acest post multi parinti si scriitori bisericesti, ca de exemplu Clement Alexandrinul (decedat in 215), in cartea sa "Stromata", Tertulian, Origen (decedat in 254), Sf. Petru, episcopul Alexandriei, martir in persecutia lui Diocletian s.a.
In afara de miercurea si vinerea din fiecare saptamana, Biserica a mai randuit si alte zile de post in legatura cu unele sarbatori mari sau care amintesc momente de tristete din istoria sfanta a mantuirii. Acestea sunt:
2) Sarbatoarea "Inaltarii Sfintei Cruci" (14 septembrie), care amintindu-ne de patimile Mantuitorului, se serbeaza cu post si tristete, din sec. IV inainte, dupa instituirea acestei sarbatori.
3) Sarbatoarea "Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul" (29 august), care de asemenea se serbeaza cu post, in amintirea mortii martirice a Sfantului Ioan Botezatorul si pentru faptul ca el a fost vestitorul cel mai zelos al pocaintei si postitorul cel mai aspru. In aceasta zi, ca si la Inaltarea Sfintei Cruci, se face dezlegare numai la untdelemn si la vin (nu si la peste), pt. cinstea sarbatorii respective.
4) Un alt post de o zi este "Ajunul Botezului Domnului" (5 ianuarie), cand se ajuneaza prin post complet pana la apusul soarelui, dupa care putem manca numai mancare uscata (fructe, paine si apa). Postul acesta ne aduce aminte de pregatirea catehumenilor de odinioara, care se botezau in ziua de Boboteaza si se impartaseau pt. prima oara; de aceea posteau in ajun si se spovedeau, pregatindu-se pt. marele evenment.
b) Posturile de mai multe zile (posturile de durata)
In afara de posturile de o zi, Biserica a instituit si posturi mai lungi,in intampinarea unor sarbatori mari, pt. care e necesar un timp mai indelungat de pregatire. Aceste posturi de durata mai lunga sunt urmatoarele patru:
a) Postul Patruzecimii sau al Pastilor, numit si Paresimi sau Postul Mare;
b) Postul Nasterii Domnului sau al Craciunului;
c) Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel;
d) Postul Adormirii Maicii Domnului;
1) Postul Pastilor
Acest post s-a instituit dupa exemplul dat de Mantuitorul Hristos, Care, inainte de a incepe misiunea Sa profetica, S-a retras in pustie si a postit 40 de zile si 40 de nopti (Matei IV,2).
Acest post a fost tinut de crestini inca din timpul Apostolilor, dar durata lui nu era uniforma peste tot; unii posteau doar o zi, altii doua, trei zile, sau mai multe, altii o saptamana sau chiar mai mult.
La sfarsitul sec al III-lea si inceputul sec. al IV-lea postul a devenit mai lung si s-a divizat in doua: postul celor 40 de zile (al Patruzecimii sau Paresimilor), care se incheia la Duminica Floriilor, si Postul Pastilor, tinut in saptamana numita azi a Patimilor cu mare asprime.
In "Constitutiile Apostolice" se spune in legatura cu acest post: "Sa tineti postul Patruzecimii intru amintirea vietii Domnului si a poruncilor Sale. Acest post sa se sfarseasca inaintea postului Pastilor; iar acesta sa inceapa in ziua a doua (lunea Patimilor) si sa ia sfarsit in vinerea Patimilor". In Vinerea si Sambata cea mare, crestinii ajunau, adica nu mancau si nu beau nimic pana seara.
Prin secolul al VII-lea, in fruntea celor 7 saptamani de postire s-a mai randuit inca una pregatitoare, se semipostire, numita a branzei, pt. ca intr-insa se mananca oua, branza, lapte, peste, dar nu carne. Aceasta saptamana se mai numeste "alba".
In general, postul Paresimilor este socotit cel mai aspru dintre posturile de durata. Numai sambetele si duminicile erau scutite de ajunare, fiind zile de post obisnuit, adica permitandu-se mancaruri gatite cu untdelemn. In celelalte zile, mai ales miercurile si vinerile, se permiteau numai alimente uscate ori fierte fara untdelemn si numai o data pe zi, spre seara. La unele sarbatori care cad in vremea postului ( ca de exemplu la Sfintii 40 de Mucenici - 9 martie) se face dezlegare la vin si untdelemn, iar dezlegare la peste este numai la Buna-Vestire (25 martie) si la Duminica Floriilor.
Prin aceasta hrana mai aspra ne ferim de placerile trupesti si odata cu postirea trupuli, postim si cu sufletul, fiind datori a ne pregati pt. primirea Sfintelor Taine a Spovedaniei si a Impartasaniei.
2)Postul Nasterii Domnului
Dupa cum s-a aratat, Biserica a oranduit ca sarbatorile mari sa se serbeze cu cat mai multa solemnitate, intrucat ele amintesc de faptele care au adus credinciosilor mantuirea. De aceea s-au asezat inaintea unora din ele posturi,pt. ca prin pocainta, credinciosul sa fie vrednic de serbarea praznicului Nasterii Domnului, numit si postul Craciunului, care tine de la 15 noiembrie pana la 24 decembrie inclusiv (40 de zile).
Acest post inchipuie timpul Vechiului Testament, amintindu-ne de patriarhii si dreptii care au trait in post si rugaciune si au adormit in nadejdea venirii Mantuitorului Iisus Hristos.
Daca va este de folos, voi continua maine.
|