Am citit la C. S. Lewis ca mai curand am fi inclinati sa 'simtim' ca iubim umanitatea, indepartata si abstracta, pe care ne-o putem imagina cum vrei noi, decat exemple concrete; suntem mai binevoitori cu umanitatea decat cu oamenii de langa noi cu care impartim bune si rele, care ne calca pe nervi uneori, care ne irita, care ne plictisesc. Deduc ca ar fi un mare lucru sa reusim sa-i iubim si pe astia si sa avem rabdare cu ei, lasand intreaga umanitate pentru mai tarziu :)
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5)
|