Neintelegerile care au dus la schisma de la 1054 s-au acumulat in timp, nu e vorba doar de evenimentul din 1054 pe care cu siguranta l-a marcat cardinalul Humbert in nume personal. E vorba aici de o diferenta adancita pe plan cultural, politic si social care s-a reflectat si in latura religioasa. Pretentia papalitatii de a avea intaietate asupra tuturor episcopilor a intarit aceste diferente, de asemenea jefuirea Constantinopolului in timpul celei de a patra cruciade a marcat definitiv ruptura dintre Apus si Rasarit.
Ma gandesc ca si ai nostri s-au cam grabit sa arunce anateme, si in Rasarit imparatii bizantini s-au amestecat cam mult in treburile Bisericii,au intronat si detronat patriahri dupa voia lor, si aici e vorba de orgolii personale si de interese care nu aveau legatura cu Biserica. Indarjirea intre Occident si Orient nu a fost alimentata doar de vestici.
Insa meritul Ortodoxiei este clar acela ca, in ciuda tuturor problemelor, a reusit sa mentina invatatura de credinta intocmai cum i-a fost predata de Hristos prin Sfintii Apostoli. BO nu a modificat in niciun fel invatatura sinoadelor ecumenice, e marturisitoare adevarului.
Adancitura dintre Apus si Rasarit incepe sa se diminueze incet incet, politic, economic, e o chestiune de timp. Nu cred ca Biserica trebuie ignorata si trebuie sa blocheze acest dialog. Dialogul e necesar si folositor in masura in care se face in slujba adevarului lui Hristos.
De aceea, cred ca este absolut obligatoriu ca in acest dialog sa se implice reprezentati ai Bisericii care sunt total convinsi de credinta ortodoxa, care sa nu fie dispusi la compromisuri dogmatice, ci dispusi la marturisirea adevarului si a iubirii in care Hristos doreste sa crestem impreuna.
Presupun ca daca problema papalitatii ar fi rezolvata, Bisericile ar fi din nou in comuniune, pentru ca pracit dogma infailibilitatii este principalul motiv pentru care nu suntem in comuniune.
|