[strajeru]

Zis-a avva Daniil: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie despre oarecare, deşi poate chiar el era, că şezând un bătrân în chilia sa, i-a venit un glas zicând: “Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor”. Sculându-se a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc unde i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare, apoi se ispitea să o ridice, dar nu putea. În loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai tăia lemne şi adăoga peste sarcină, şi aceasta o făcea vreme îndelungată. Mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om ce şedea lângă un lac scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Apoi i-a zis iarăşi: “Vino să-ţi arăt alta”: a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Iar cel ce tăia lemnele, este omul cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adăugă alte fărădelegi peste păcatele sale. Apoi, cel ce scotea apa, este omul ce face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.