[mariamargareta]

Articolul precedent are măcar un rezultat practic. Cei care credeau că „acuzaţiile” aduse pucioşilor pe acest forum sunt invenţii răutăcioase ale unei femei nebune şi răzbunătoare, născociri grosolane lipsite de orice fundament, au ocazia să vadă acum şi să audă cu ochii lor ce au păţit alţii care au fost la fel de naivi ca şi ei.
Ei şi? vor riposta simpatizanţii pucioşilor. Ce-ai dovedit cu asta? Nimic altceva decât faptul că nişte creştini pot renunţa la lume pentru a deveni autentici trăitori ai Legii celei noi aduse de „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ceea ce nu poate fi decât un lucru foarte bun.
Într-adevăr, la prima vedere, familia lui F. a ales între lume şi Dumnezeu, între pământ şi cer. Dar... oare aşa să fie? Pare-se că totuşi pământul nu l-au părăsit, ci doar s-au mutat dintr-un judeţ în altul.
O familie ortodoxă cuminte, liniştită, care venea mereu la biserică, astăzi nu mai calcă pragul locaşurilor de cult ale B.O.R., ci se roagă împreună cu „fraţii” pucioşi la adunările lor, care le propovăduiesc o nouă Evanghelie, eretică şi apocrifă, numită de ei „Evanghelia după Sfânta Virginia”.
Renunţarea lui F. la a cânta cântece de petrecere nu e un lucru rău. Dar, cu ce le-a înlocuit? În loc să cânte la strană cântările ortodoxe strămoşeşti, se îndulceşte cu surogate de cântare bisericească, armonizate la acordeon, care preamăresc virtuţile liderilor pucioşi pe motivul inventat că aceştia sunt... Fiii Fiului Tatălui Ceresc.
Cinstirea „Sfintei Virginia” pare a fi un lucru foarte bun. Dar când afirmi că aştepţi plângând, ba de douăzeci , ba de douăzeci şi cinci ( de fapt, de treizeci şi...) de ani ca „Şfânta Verginica” să-şi îndeplinească promisiunea mincinoasă că va reveni pe norii cerului ca „să coboare cerul pe pământ... şi să-i strângă”pe toţi pucioşii „în el ca-ntr-un leagăn sfânt” dar mai ales ca după aceea „să nu-i mai părăsească” deja este prea mult: nu mai e naivitate, nu mai e infantilism, ci e de-a dreptul prostie.
O serie de patetisme stupide şi ieftine caută să instituie o stare de jale colectivă, specifică labilităţii psihice a liderilor pucioşi. Aceştia se roagă de cea plecată în anul 1980 dintre cei vii să se străduiască şi să nu întârzie la întâlnirea de noapte. Cu toate acestea, deşi „totul e pe sfârşit”, „Şfânta Verginica” se tot încăpăţânează să nu vină, prelungind la nesfârşit atmosfera lacrimogenă de la Pucioasa:
Rămânând cu dor te-aşteptăm să vii
Te rugăm plângând să nu-ntârzii
Noaptea a sosit şi-ncă n-ai venit
Vino, totul e pe sfârşit!
Şi toate aceste patetisme pseudo-creştine le cântă copiii mezini ai lui F. , acompaniaţi de el la acordeon, la care reproduce, cu inflexiuni de pahar, o melodie comunistoidă da factură sovietică!!!
Faptul că F. nu-şi mai tunde deloc părul, ci îl leagă într-o codiţă ca să semene aidoma cu „fraţii” lui pucioşi, nu deranjează pe nimeni, dar nici nu garantează mai multă sfinţenie (şi în nici un caz valenţele lui Samson).
Trei copii dezgheţaţi şi silitori la învăţătură nu vor mai avea niciodată bucuria de a intra în curtea şcolii. Ce viitor vor avea? Din ce se vor întreţine atunci când vor ajunge la maturitate, lipsiţi de educaţie generală sau fără a cunoaşte o meserie?
O familie compusă din cinci creştini naivi, care au fost botezaţi în Biserica Ortodoxă Română şi care-L aveau mereu pe Hristos în Sfânta Împărtăşanie oferită de preoţii acestei biserici, se extaziază acum în faţa unor predici religioase ingenios ticluite de liderii pucioşi şi numite „Cuvântul-Hristos”, iar aceste predici sunt acum „hristosul” lor, care de 50 de ani tot „coboară la Glodeni”, şi încă mai coboară, pentru că n-a coborât îndeajuns şi mai are de coborât.
Ce vor face însă atunci când liderii pucioşi – mai devreme sau mai târziu – îi vor dezamăgi profund? Este notoriu faptul că liderii pucioşi, în mod sistematic, mai devreme sau mai târziu, şi-au dat arama pe faţă arătându-se arţăgoşi, egoişti, invidioşi şi răi şi i-au persecutat până la disperare pe zecile de admiratori şi fervenţi credincioşi ai ereziei de la Pucioasa, care au îndrăznit să-i ”judece” pentru derogările pe care şi le permiteau numai pentru ei. Astăzi mulţi dintre foştii lor colaboratori, unii cu poziţii-cheie în „iconomia” sectei (Zidarii, Iliuţă Bunea, Ionică Ţurloi, „tataia” Dănuţ, părintele Nicu Gabriel, maica Gabi), nu mai sunt alături de ei deoarece au părăsit scârbiţi „Noul Ierusalim” pentru totdeauna.