Cel mai mult imi place in Biserica faptul ca ma simt "acasa", ca nimic rau nu mi se poate intampla cat timp sunt acolo, si cutremur sa vina cred ca nu as fi nelinistita pentru ca sunt in casa Tatalui meu si sub ocrotirea Lui.
Imi place faptul ca nu sunt privita ca o straina, ca simt ca apartin acelui loc si langa ceilalti oameni prezenti acolo chiar daca nu i-am mai vazut niciodata pana atunci (desi asta nu se mai intampla de cand mi-am gasit biserica de suflet unde merg mereu la slujba). Da chiar si daca mi se intampla sa intru intr-o biserica oarecare in drum, si petrec acolo ceva timp si observ oamenii din jur fara sa vreau, dupa ce ies afara si se intampla sa ma intalnesc iar cu acei oameni la un colt de strada, sa-i vad intr-un magazin sau autobuz le zambesc, si parca am sentimentul ca am intalnit un frate/sora, stiu ca acela imi este farte intru credinta, ca avem acelasi TATA. Stiu, ar trebui sa-i privesc pe toti oamenii astfel, si uneori, cand am sufletul plin de iubire (mi se intampla mai ales dupa ce ma rog) reusesc sa-i privesc cu drag chiar si pe cei care se imbulzesc si ma calca in picioare in metrou, reusesc sa o iubesc chiar si pe vanzatoarea nepoliticoasa sau pe soferul imprudent care nu cedeaza prioritate pietonilor si sa-i gasesc scuze "s-o fi grabind saracul"...
am divagat de la subiect.
Imi plac multe lucruri in Biserica dar mai ales faptul ca o percep nu doar ca pe o cladire, un loc unde merge lumea sa se roage ci ca pe casa Domnului nostru Iisus Hristos. El este mereu acolo si ma asteapta mereu si chiar daca eu uit uneori ma insoteste si dupa ce plec din biserica si ma tine de mana sa nu cad si se bucura mereu cand vin la EL in casa Lui.
|