[Florin-Ionut]

[COLOR=windowtext]Eminescu avea şi el în vedere cercetarea ştiinţifică a naturii care poate contribui la îmbunătăţirea stării materiale. [/COLOR][COLOR=windowtext]Dar în viziunea lui edificarea societăţii şi a statului nu se putea face plecând de la „natură” ci de la resortul temeiului ei divin-uman, creştin. „Menirea monarhiei creştine,afirmă el, e a modela asprimea legilor inerente statului prin apărarea celui slab de exploatarea celui puternic”. Mai profund încă, el observă această compensaţie: „celor puternici, oamenilor politici li se cere, sau o mare inteligenţă sau un mare caracter, care să compenseze munca societăţii-munca celor mulţi care-i susţine”. Şi precizează: „Acesta ar fi idealul monarhiei creştine şi ar fi misiunea Bisericii de a răspândi acest sentiment şi-n clasele de jos şi-n cele de sus”. Viziunea lui apare ca o simfonie, în care cităm: „ clasele superioare au datoria să strângă cât mai multă cultură pentru a uşura munca celor de jos”, pentru a realiza, se înţelege împreună, „binele moral şi material”. [/COLOR][COLOR=windowtext]Prin asemenea judecăţi de valoare, soluţii politice, el se manifestă în poziţia unui spirit vizionar extraordinar, cel puţin tot atât de genial şi singular, ca şi în opera poetică, la care dacă toţi oamenii politici români ar fi luat aminte s-ar fi evitat, cel puţin la noi, tragediile acestui secol. [/COLOR]
[COLOR=windowtext]Dar să nu se piardă o clipă din vedere ca această viziune autentic-salvatoare la Eminescu îşi are drept fundament armonia între „religie” şi „ştiinţele naturii”. Şi tocmai separarea ostilă a acestor două domenii şi valori ale condiţiei umane a produs suferinţe inimaginabile în istorie. Eminescu a văzut în ultimă adâncime faptul răscumpărător, mântuitor al lui Hristos. El a văzut în „ suferinţele de moarte ale dascălului şi modelului nostru Iisus Hristos... sâmburul veşnicului adevăr semănat în lume de Nazarineanul răstignit”. [/COLOR][COLOR=windowtext]A înţeles şi faptul că acte asemănătoare jertfei lui Hristos se cer „...în momente excepţionale, de la eroi şi martiri”, dar fiecare compensând sacrificiul, aportul lor, prin muncă”. Numai aşa, ne încredinţează el, “Domnul va petrece în mijlocul nostru, precum adeseori cu bucurie au petrecut în mijlocul puternicilor şi religioşilor noştri străbuni”. [/COLOR]
[COLOR=windowtext]Conştiinţa lui Eminescu când împărtăşea în scris acest haric mesaj, era plină desigur de prezenţa „religioşilor străbuni”. [/COLOR][COLOR=windowtext]Domnitori, ierarhi, simpli credincioşi. Cred că ar trebui să se observe mai mult gândirea poetului de până în 1874 când îşi încheie oarecum informarea de prin opiniile, curentele şi şcolile lumii; şi perioada de după acest an, când, în ţară, ca bibliotecar, revizor şcolar şi ziarist, spiritul său petrece acum în etosul românesc şi ortodox. Cînd peste „ mii de valuri...ţărmuri înflorite, cu palate şi cetăţi...frunţi pline de gânduri care caută în lume şi în vreme adevăr...”, când, după ce le-a străbătut şi s-au agonosit de-a valma şi parcă toate „i-au înnegrit catapeteasma lumii în adânc” în sufletul lui se redeschide acum „grădina”, raiul copilăriei cu pajiştile şi izvoarele natale, cu mânăstirile şi [/COLOR]
[COLOR=windowtext]4 [/COLOR]
[COLOR=windowtext]chipurile de maici şi călugări. [/COLOR][COLOR=windowtext]Iar memoria sacră, originară, se adapă de această dată din cronicile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi; părinţi mai puţin răniţi de memoria istorică şi bolnavă a lumii. [/COLOR]
[COLOR=windowtext]Cercetători atenţi, prof. academicieni Alex. Elian şi V. Cândea s-au ocupat de biblioteca lui Eminescu, sesizând bogăţia izvoarelor teologice, mai ales patristice. De altfel când citeşti o listă de cărţi şi manuscrise pe care Eminescu, în calitatea lui de bibliotecar o comunica la 6 martie 1875 ministrului instrucţiei şi cultelor T. Maiorescu, pentru a-i aproba costul achiziţiei, citim aici nume şi opere ale Sfinţilor Părinţi ca: Macarie, Vasile cel Mare şi Grigore Teologul, Efrem Sirul sau Ilie Miniat, Nicodim Aghioritul, precum şi Kyriacodromionul...Cuvinte morale pentru fiecare duminecă; datoriilr preoţilor de popor (În: M. Eminescu, Opere,, vol XVI, Ed. Academiei, Bucureşti,1989, p.316). Toate acestea alcătuiau acum lectura lui sfântă. Atunci, cînd citim din Sf. Grigorie teologul, privind jertfa de pe cruce a Mîntuitorului, cuvinte inspirate ca acestea: „Nimic nu se poate asemăna minunii mântuirii mele: cîteva picături de sânge refac universul întreg” sau în Sf. Ioan Damaschin” „ Domnul, pentru iubirea de oameni a luat firea noastră şi prin sângele Lui făcător de viaţă este distrusă moartea, aşa precum întunericul dispare când vine lumina...; şi: stricăciunea este alungată la apropierea vieţii...”. Ce unitate de spirit, de gândire şi simţire dintre aceste teologhisiri patristice şi cuvintele ca de fulger ale poetului în faţa Crucii lui Hristos care se cuvin reaminitite: ”Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi...din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane, „acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă ce bântuie natura întreagă”. [/COLOR]
[COLOR=windowtext]Dar pe cât ne este îngăduit să străbatem în adâncul de taină al sufletului său, ni se iveşte întrebarea: a rămas Eminescu doar cu ochii la Cruce-la Cel răstignit? Era în conştiinţa lui gândul că moartea e cuvântul cel din urmă? Din unele jocuri de idei şi cuvinte, prin unele poezii, aşa s-ar părea, dar numai la suprafaţa existenţei, nu în adânc. De aici, din ultima adâncime, dimpotrivă, strigătul sufletului lui e strigătul credinţei în Dumnezeul cel viu, şi-n viaţă. [/COLOR]
[COLOR=windowtext]Un şoc, cu totul particular, inedit, îl provoacă poezia „Mortua est”. Începută ca o meditaţie încă din octombrie 1866, e trimisă spre publicare din Viena la Convorbiri Literare în februarie 1871. Geneza ei cu fiecare strofă şi vers e ca un foc continuu, cu „troznituri de incendiu” cum tâlcuieşte G. Călinescu. Dar finalul, asupra căruia nu ştim să se fi stăruit prin vreo exegeză autentică până acum este de-a dreptul uluitor: [/COLOR]
[COLOR=windowtext]„La ce?...Oare totul nu e nebunie? [/COLOR][COLOR=windowtext][/COLOR]
[COLOR=windowtext]Au moartea ta, înger,de ce fu să fie? [/COLOR][COLOR=windowtext][/COLOR]
[COLOR=windowtext]5 [/COLOR]