Ține-te bine acum și ia o aspirină, dar nu pe stomacul gol:
“...încât mă ia cu amețeală când mă gîndesc la voi, mă ia cu cutremur, ca prins de friguri și frisoane,[...]
Citat:
stai liniștită că e suficient să mă rog pentru voi și mă liniștesc, dar este cine să se roage pentru voi, Biserica, așa că nu de aia zic pentru că ar fi luate în seamă rugăciunile mele de Cineva, mă rog și eu așa că știu că Dumnezeu aude și rugăciunile păcătoșilor chiar dacă le ia în seamă doar pe cele ale drepților... deci dacă știu că mă aude, măcar să mă împac în sufletul meu cu voi ca nu cumva să vă osîndesc, findcă așa cum judeci și osândești tot așa vei fi judecat și măsurat. Deci chiar dacă mă ia cu amețeală totuși nădăjduiesc că până la urmă o să alegeți drept pe cine urmați, pe Hristos și nu gLumea cea largă cu calea ei cu tot dar fardată și sulimeniztă că iată că și pe sfinți îi păcălește uneori ca să-i slujească iară lui Pisikaa și lui șarpele boua...
|
Acum, dimpotrivă, e rândul ca noi să ne ținem bine, ca să nu cădem pe spate de ce auzim:
“...Sau poate voi credeți că prosopul este Dumnezeu? așa cum se pare că l-am înlocuit până și eu, pe Dumnezeu, cu un biet prosop de baie... că s-a mâniat Domnul exact așa cum o să se mânie în gelozia sa la judecată ca pe prosopul meu de baie, căci s-a mâniat Mielul din iconița de pe goglindă.”
Citat:
poi când o să vedeți în voi ce mizerie v-a făcut prosopul o să-mi dați dreptate și nu mie ci Domnului, căci iată Mânia Mielului a spuleberat încă un idol!
|
Nu, n-am ajuns la această performanță. Pentru mine, una, prosopul e prosop, iar Dumnezeu este Dumnezeu.
Citat:
foarte bine dacă nu ai ajuns să slujești prosopului așa ca mine, că iată că eu știu că era cîndva un înțelept cu numele Esop, dar din păcate și el tot unui astfel de prosop slujea, deci și acela așa ca și mine neînțeleptul și perversul slujeam prosopului, în loc Domnului și de aia s-a aprins Mînia geloziei Mielului din iconițele de pe goglinda de la baie, dar uite că eu, de atunci mă strădui să nu mai folosesc niciun prosop! nu știu dacă ai să reușești și dumneata că se pare că deja te-ai și lăudat că...
|
“...Deci dacă voi deși e clar că sunteți în lipsă de logică și de argumente și de obraz și de simțire vă încăpățînați să huliți pe Domnul și să nu primiți pe proorocii trimiși, pe cele 7 trâmbițe Apocaliptice... “
Da, e clar că pentru tine suntem în mare lipsă, dar să știi că ne mulțumim cu ce avem și cu ce-am primit de la strămoși.
Citat:
poi în cazul vostru strămoși vă sunt Cezarul și boșevismul ocult, că lor le faceți temenele din câte observ, căci negând pe cei ce au stat contra puhoaielor mincinoase și răpitoare de țară și de neam și de credință dovediți că vouă ăștia vă sunt strămoșii, orbeții ocultismului materialist științific și dialectic, dar firește că vă bateți în piept că tată îl aveți pe Avraam... la cine oareoareoare am mai întâlnit astfel de năravuri ascunse prin inimi?
|
De aceea nu-i primim nici pe “proorocii” de la Pucioasa, nici pe cele 7 trâmbițe apocaliptice care deși au chiuit cât au chiuit, Apocalipsa tot n-a venit.
Citat:
Zici că n-a venit? ba e în desfășurare căci până și antichristul a fost autoîntronat într-o splendidă biserică cu participarea patriarhului, atunci cu ocazia jurământului președintelui Băsescu și voi încă n-ați aflat nici cine a fost autoîntronat... deci pisikaa și-a autoîntronat deja șeful ăla cu ghiare și copite la unghii dar voi încă așteptați venirea apocalipsei... poi nu vă zic că este în derulare demult? căci au negat validitatea referendumului și au transformat voința poporului exprimată la referendum în părere, în consultare ce se ia sau nu se ia în seamă, deci au negat cele mai importante articole din constituție adică din cea mai înaltă lege din stat... deci iată că ne aflăm în plin antichrism dar voi încă n-ați aflat ci încă vă pare rău că n-a ieșit jegoarnă sau alți acoliți ai fiarei roșii drept președinți nu numai de senat ce ar trebui imediat dizolvat ci i-ați vrut chiar președinți de țară... numai ca să nu-i credeți pe proorocii Pucioși, numa' de aia, și tot de aia nu l-ați primit nici pe Regele Mihai... zicând că el e trădător și nu noi.
|
Și nu erau șapte, ci 7,5 (șapte virgulă cinci) pentru că ai uitat-o pe Maria, sora Verginicăi.
Citat:
Poi n-ai zis că Maria, sora sfintei Verginica este doar Punte? iar cine nu știe învățătura celor 6 trâmbițe cum o să treacă „puntea măgarului” spre învățătura Trâmbiței nr.7? că dacă nu treci puntea măgarului sau bârna din gimnastică, cum crezi că ai să te califici pentru Cer? măi creștinule bun și poporule mic...
|
Citat:
deci draga mea, iartă-mă că iar o să te iert eu păcătosul pe tine vrednica și simpatica soră dar totuși o să te iert și azi că ești atât de căpoasă, să nu zic căproasă, pentru ca să nu te poticnești dar te rog să mă ierți și tu pe mine că-s mai căpos decât tine... și te mai rog, iar și iar sper să nu fie în zadar, ca măcar să nu uităm amândoi până întru sfârșit cine este defapt Capul creștinului... să nu uităm până la sfârșit, până ce apune soarele și se lasă noaptea și nu mai e nimic de făcut... căci ai văzut și tu cum atacă fiarele albe și roșii mereu la cap și la coaste, că la cap l-au lovit și pe Ioan Botezătorul dar și pe sf. Ap. Pavel, zicând că de la cap se-mpute peștele, încercând astfel satana să te scoată afară cu cârligul... iar mlădițele care se desprind și se despart de Hristos, ele se usucă și apoi aruncate fiind în foc, și ele ard... într-un foc nestins... nu e ca să ne bucurăm de răul altuia ci o să fie trist pentru ei... chiar dacă vor merita ei ce și-au strâns pentru ziua aceea... oare de ce mă exclud pe mine smintitul întru Sine?
dar aici nu e nici o amenințare și nici o obligație, ci acela care voiește acela rămâne și crește... cine nu, acela e liber să plece că oricum aceluia rău și necredincios precis îi va trece... dorul și fiorul și sporul, că doar se vede că din cei mulți chemați puțini rămași, din care aleși câte unul, doi, la 500 de ani... venind prin vânturi și prin ploi... dar fără bani, săraci, feciorelnci și ascultători... de prooroci firește căci proorocul nu mai este un om ci este gura Domnului, gura care strigă în pustie... ca să nu mai slujiți la deșertăciunea deșertăciunii și la vînarea de vînt... căci înțelepciunea de sub soare toată este deșertăciune și vînare de vînt! „goană de vînt!”
„bobul lui se preschimbă în tăciune iar el se crede grâu nedreptățit” Trâmbița nr.3
|
știu draga MM că ai să pui și intrebările astea; așa că iată le pun de data asta eu în locul tău ca să te liniștești:
-De ce mănâncă fără să se spele pe mâini și rup spice în zi de sâmbătă...; și de ce nu postesc ucenicii Tăi?
-„...atunci, când Mirele se va lua de la ei, atunci vor posti...”
poezie publicată de useri:
Te-am pierdut... Duhule Sfinte
Te-am pierdut... cum pierde cerul,
Multe stele într-o noapte,
Te-am pierdut, cum pierde timpul,
Clipe dulci și minunate.
Te-am pierdut... cum pierde omul,
Rugăciunea, făr' să știe...
Te-am pierdut, cum pierde pomul,
Câte-o frunză, ruginie.
Te-am pierdut...cum pierde marea,
Printre stânci, câte-un val...
Te-am pierdut, cum pierde zarea,
Câte-un munte, câte-un deal.
Te-am pierdut... cum pierde omul,
Câte-o zi, fără de știre...
Te-am pierdut, cum pierde dorul,
Câte-un drag, câte-o iubire...
Te-am pierdut... cum pierde mintea,
Un gând bun, care adună...
Te-am pierdut, cum pierde gura,
Aruncată, o vorba bună...
Te-am pierdut... din al meu suflet,
Bucurie... Nerostită...
Și-acum plâng... fără răsuflet...
Inima... mi-e pocăită...
Te-am pierdut... Duhule Sfinte,
Vino iar de mă învie !
Nu lăsa, că mă cuprinde
Neagra moarte... stă să vie...
Te-am pierdut... Dulce Iubire...
Te-am pierdut... Blândă Lumină...
Vino … Te chem ca pe-un Mire...
Recunosc, c-am fost de vină...
de Mihaela Simon