[zaharia_2009]

De multe ori am afirmat ca ,,aproapele" nostru suporta orice din partea noastra afara de a fi mai bun ca el in credinta sau in genialitate , asa cum a fost si cazul lui Eminescu . Nu suporta aproapele sa-i arati pacatele, micimea sa, tradarea sa sau chiar josnicia sa ,atunci cind este cazul . Si astazi daca s-ar naste un alt Eminesc sau Vlad Tepes sau un Caragiale sau un Brincoveanu sau chiar Hristos de ar veni la fel ar fi de criticat, tradat si uzurpat .
In constiinta nationala idea ca Eminescu a suferit de sifilis a fost introdusa de bunul sau protector si tradator infam Titu Maiorescu. Macedonski se certase de multe ori cu Eminescu si chiar a ticluit poezii in care fara a-i pomeni(aluziv) numele la facut nebun . Insa au fost numerosi contemporani care au aratat categoric contrariul : Iosif Vulcan (Suveniri bucurestene-1884), Duiliu Zamfirescu, etc. In secolul XX un membru al clasei ,,muncitoare" (sau mai corect ,,nimicitoare") si cu rang de ,,criticus major" pe numele sau George Calinescu face afirmatia ca Eminescu a suferit de sifilis nervos, in lucrarea sa ,,Viata lui Eminescu" ,lucrare in care il si trateaza pe poet mult sub valoarea sa reala(invidia valorii ,,vorbea" acum si in scris !) .De asemenea in lucrarea ,,Luceafarul" Cezar Petrescu confabuleaza(delireaza!) cu o fantezie de invidiat modul cum poetul se imbolnaveste de sifilis intr-un bordel din Viena.Contrar acestora E. Lovinescu afirma raspicat ca poetul a suferit de psihoza maniaco depresiva.
In realitate, incepind cu anul 1887 ,prin eroare voita de diagnostic (poetul suferea de fapt de psihoza maniacodepresiva)medicul sau curant de la Botosani`dr. Iszak(in colaborare cu Dr. Nica) ii incepe cura cu frictiuni mercuriale in mare cantitate si bai de pucioasa. Dozele mercuriale erau stabilite de dr. Nica si tot el este primul care constata semnele intoxicatiei mercuriale. Instalarea si apoi desvoltarea intoxicatiei grave cu mercur este descrisa corect si detaliat de dr. Vines de la Institutul(Sanatoriul) dr. Sutu.Chiar daca ar fi avut sifilis nervos ,mercurul este medicamentul principal interzis in tratament.
In urma unei lungi internari in Sanatoriul Sutu (martie-iunie 1889)in care se petrec tot felul de fapte conexe (agravarea bolii naturale, evolutia torpida a intoxicatiei mercuriale, complicatii infectioase erizipelice cefalotoracale, traumatismul cranian prin lovire cu un bolovan de catre P. Poenaru,etc) luceafarul poeziei romanesti adoarme pe vecie. Necropsia infirma categoric existenta sifilisului nervos si alte suferinte suspectate(endocardita bacteriana ,etc). Interesant este ca la necropsie s-a scos creierul ,s-a examinat macroscopic si a fost pus pe geam intro tava unde a stat o zi in soarele cald de iunie al Bucurestiului intrind in putrefactie dupa care , a doua zi, a fost trimis dr. G. Marinescu (celebrul neurolog in devenire) care vazind in ce stadiu este l-a aruncat la gunoi, mai ales ca era pe mare graba deoarece a doua sau a treia zi pleca in Franta la clinica de neurologie a spitalului Salpetriere unde il astepta celebrul neurolog Charcot. De asemenea, interesant este ca nu s-a apelat pt. necropsie (desi prietenii au solicitat) la marele dr. V. Babes celebru patolog de boli nervoase si maestru de anatomie patologica.


Deci, Eminescu a murit la Bucuresti in Institutul dr. Sutu (si nu de aiurea) suferind de psihoza maniacodepresiva si intoxicatie extrema mercuriala, la 15 iunie 1889. Nu a avut nici o data sifilis , dovedit clar la necropsie.

Pt. cele scrise recomand : 1. Ovidiu Vuia: Despre boala si moartea lui Eminescu, studiu patografic, Ed. Criterion Publishing, 2009

2. Potra G.: M. Eminescu,cauzele mortii sale. Studiu. Ed. ,,Cultura poporului" 1934

Faptul ca Uniunea Scriitorilor a facut o asemenea cerere/propunere Sf. Sinod al BOR consider , ca si C. Tirziu, ca in primul rind chiar poetului ii face un mare rau. Sfintenia nu are decit o legatura intimplatoare si aparenta cu genialitatea . Desi au fost mai multe asemenea cazuri ele nu s-au intilnit decit tot in ,,curtea bisericii" si mai rar in lumea lume !