Nu a fost cenzurat.
In Imperiul Bizantin populatia intelege foarte bine credinta crestin ortodoxa si intelegea iar foarte bine ca acolo unde se zice ca evreii rastignesc pe Dumnezeu Iisus Hristos se refera la ei,la cei care canta prohodul.
S-a pus fariseii ceea ce nu e cu totul corect.Pentru ca noi stam si cantam si poate gandim ca noi nu suntem fariseii si atunci nu cantam spre folosul nostru duhovnicesc ci spre paguba noastra duhovniceasca.
Daca s-ar fi vrut sa se traduca corect trebuia sa sa se puna "poporul lui Dumnezeu" ca asta inseamna evrei.
De aceea se canta prohodul pentru a plange lipsa lui Dumnezeu Iisus Hristos din inimile (sufletele) noastre de unde noi l-am alungat si am omorat chipul slavei sale de acolo,adica am stricat icoana lui Dumnezeu Iisus Hristos care ar fi trebuit sa fim cu pacatele.
Apoi Dumnezeu Iisus Hristos s-a lasat omorat pentru toti pacatosii care au fost si care vor fi.
Fiindca si noi am facut pacate si noi suntem responsabili intr-o anumita masura de rastignirea sa.
Acolo ne plangem starea pacatosita in care ne aflam lipsa lui Dumnezeu Iisus Hristos din noi dar si responsabilitatea noastra pentru rastignirea lui Dumnezeu Iisus Hristos.
Asta e sensul intregului Sfant si mare post.
A se vedea cum se incepe Sfantul si marele post,cu o mica parte din canonului Sfantului Andrei Criteanul:
"
Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.
Acesta este Dumnezeul meu
si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu
si-L voi înãlta pe El,
cãci cu slavã S-a preaslãvit
(de douã ori)
Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.
De unde voi începe a plânge faptele vietii mele
celei ticãloase ?
Ce începere voi pune, Hristoase,
acestei tânguiri de acum?
Ci ca un milostiv,
dã-mi iertatea gresealelor.
Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu
de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.
Si îndepãrteazã-te
de acum
de nebunia cea mai dinainte
si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.
Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,
m-am cunoscut pe mine
dezbrãcat de Dumnezeu
si de împãrãtia cea pururea fiitoare
si de desfãtare,
pentru pãcatele mele."
(mai intai recunoastem ca starea de pacatosenie in care ne afla era atat de grea ca in niciun alt fel nu ne-am fi putut ridica dintr-ansa fara decat numai daca nu Dumnezeu Cuvantul nu s-ar fi pogorat printr-o pogorare "inexprimabila si incomprehensibila" (cnf Dogmaticii Sfantului Ioan Damaschinul) si s-ar fi imbracat cu firea noastra umana adica trup insufletit prin impreuna lucrarea Maicii Domnului cu Dansul,ca daca nu avea fecioara fara pacat nu avea din cine sa se intrupeze,si nu m-ar fi luat pe mine de mana sa ma ridice din adancul iadului in care petreceam ).
Apoi recunoastem ca tot Dumnezeu e cel care ne ajuta sa ne plangem pacatele noastre dandu-ne har pentru aceasta.Si apoi vedem multimea cea multa a pacatelor noastre,gramada mare de pacate pe care le avem si ca nu stim care din toate aceste pacate grele ale noastre sa incepem sa ne tanguim pentru dansele.
Etc.
|