Un popor care injura si bate
Redau un fragment din "Un popor care injura si bate" de Simion Mehedinti:
"Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. La o lectie de etnografie, unde se vorbea de teatrul turcesc si de mascarici (karaghioz), profesorul Luschan a pomenit si de injuraturile romanesti. Le gasea extraordinare si cu neputinta de talamcit). Se intelege, romanii, care erau de fata, au plecat ochii in pamant.
Dar adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar "Casa Domnului", iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Cand vreun mosneag se supara pe cineva, vorba cea mai aspra era: du-te la tatarii! Ce tatarii facusi? Iar cand venea vorba de colindul ori comandul cuiva, asta era lucru mare...
Fireste, nici pe atunci nu erau toti stalpi de biserica. Alaturi de cuvinte blajine, se auzeau si altele mai aspre. Dar cei care le spuneau nu erau "oameni acatarii", ci "spurcati la vorba", "modorani", "laiesi", "cioare pulpese"... iar gura lor era "curata ca un cuib de pupaza"... Erau, adica, niste blestemati, de care cucernicii nostri stramosi se mirau ca-i mai "rabda pamantul". De la o vreme insa, pupezele s-au inmultit, iar astazi sunt multe de tot. Cand ar pricepe un suedez, danez, norvegian, elvetian francez, german, englez sau alte natii binecrescute, ce inteles au zecile si sutele de injuraturi care se aud pe la noi pe toate cararile, ar ramane trasnit. E destul sa le scrie cineva pe hartie si se ingrozeste.
Intrebarea e: cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru?
Daca tinem seama de cuprinsul injuraturilor, se vede numaidecat ca pecinginea asta am luat-o din atingerea societatii turco-levantina - dovada e teatrul scarnav al karaghioz-ului. Iar cei care au latit indeosebi molima au fost tiganii. Avem marturii sigure ca in epoca fanariota si chiar mai tarziu, tiganii curtilor boieresti umblau la sarbatorile de iarna din casa in casa cu Paiata - un fel de teatru de papusi - si, "cu perdea" sau "fara perdea", imprastiau in auzul tuturor, spurcaciunile imaginatiei lor greco-turcesti si tiganesti, atat de bogata in perversitati si vorbe nerusinate. Cand tiganii au fost dezrobiti si asezati prin sate, cu ocazia improprietaririi lui Cuza, molipsirea s-a intins mai departe.
Dar e treaba etnografiei sa arate cu de-amanuntul cum si cand naravul injuraturilor s-a raspandit asupra neamului nostru. Pentru noi, lucrul de capetenie e ca poporul romanesc injura azi cu o adevarata pornire. Pentru un lucru de nimic, injuratura e gata. Ce auzi la munca campului, in piata, prin fabrici, la cazarmi si chiar in preajma scolilor si a bisericilor te inmarmureste. Pana si in imprejurari grele cand ai crede ca fiecare cuvant trebuie sa fie cantarit, romanul tot n-a ispravit cu injuratura si cu vorbele rele.
Cum de a ajuns poporul nostru asa de buimac? Si ce mai poti astepta de la omul care, de dimineata pana seara, nu mai conteneste cu blestemele ori cu sudalmile, si caruia nimic nu i-a ramas neinjurat de la "Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor... pana la cruce, arhanghel, nafura, icoana, botez, parastas, grijanie"... si tot ce poate avea fiinta, intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra)."
|