Citat:
În prealabil postat de Marius22
"Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii".
Cu alte cuvinte, pentru a fi partasi bucuriei pascale trebuie ca mai intai sa ne curatim simturile. Nu intamplator, Invierea Domnului, este precedata de catre Postul cel Mare. Calea postului, a infranarii, este cea pe care ne-o pune inainte Biserica pentru a ne primeni "cele cinci simturi", pentru a face din simturile trupesti, simturi duhovnicesti.
Se cuvine ca in aceasta perioada, pe cat putem, vazului sa-i dam icoana, auzului cantarea cea ziditore de suflet, mirosului buna mireasma duhovniceasca, mainilor (pipaitului) metanierul, pentru a ajunge ca gustului, sa-i dam pe Insusi Hristos, prin primirea Tainei Sfintei Euharistii, si pentru a ajunge si noi sa marturisim ca "bun este Domnul".
|
Minunat cuvant, Marius.
Cu cata intelepciune este randuit totul in Biserica si in calendar !
Vazul - ochiul sa se nevoiasca privind doar spre cele curate si intorcandu'se dinspre cele necuviincioase.
(cand trecem pe langa vreun
chiosc de ziare, sa ne ferim a cauta spre imagini necuviincioase si titluri de barfe)
Mirosul - nasul sa nu mai caute parfumuri fine si scumpe, ci mirosurile cele curate puse de Dumnezeu in fapturile Sale.
(sa fim neincetat spalati si curati, dar sa renuntam a mai folosi
parfumuri scumpe si ispititoare pentru cei de langa noi)
Gustul - gura sa nu caute numai cele gustoase, ci mai mult pe cele simple si sanatoase.
(sa renuntam, dupa putinta, la cele care ne plac cel mai mult... ne place Coca Cola, gata...
40 de zile fara Coca Cola...)
Auzul - urechea sa se nevoiasca ascultand cele de folos sufletului sau petrecand in tacere, fugind de sunetele cele lumesti.
(sa ne aducem aminte de noi insine si de rostul acestei vieti, petrecand
macar un ceas in liniste... diavolul uraste linistea)
Pipaitul - sa caute spre tot ceea ce este curat, fugind de pofte si lucruri fine.
(sa purtam haine din materiale sanatoase...
sa pastram trupul in sanatatea lui... sa nu il mai "cioplim" pe toate partile)