Imi mai amintesc si eu din cand in cand minuni...
O minune ar fi si aceea care mi-a curmat elanul soferiei. Avand carnet, in weekenduri faceam scurte pelerinaje de obicei...si asa au stat lucrurile si in weekendul dinaintea nuntii mele.
Am mers cu mama la Manastiri, si pe drumul de intoarcere...mergeam cu viteza si chiar imi calculam in gand ca parcursesem distanta in cel mai scurt timp de pana atunci, si cum mergeam eu asa...si mai aveam extrem de putin pana la intrarea in Iasi, cred ca totusi si din vina mea...intentionand sa schimb banda, si zabovind probabil cu privirea putin mai mult in oglinda...cand m-am uitat in fata, eram cat pe ce sa intru in masina din fata mea....m-am speriat si am inceput sa trag de volan, mergeam in zig zag...si tin minte si acum ca singurul meu gand in tot timpul ala era sa nu lovesc vreo masina de pe banda alaturata...si asa, am pierdut controlul masinii si am iesit de pe carosabil. Nu mai stiam pe unde sunt...si cat va mai dura pana ma voi izbi de ceva... masina mergand exact pe langa strada, si la un moment dat s-a izbit de o movila de pamant si acolo a ramas.
Cand s-a oprit, am inceput sa plang...desi nu patisem absolut nimic, nici eu si nici mama...spre mirarea noastra, si numai cu ajutorul lui Dumnezeu am putut scapa tefere si nevatamate!
|