Citat:
În prealabil postat de mq
In detaliu, nu vad motivul pentru care cunoasterea binelui si a raului a impiedicat comuniunea mai departe cu Dumnezeu, astfel incat sa li se ia viata vesnica lui Adam si Eva.
|
Adam si Eva nu au pierdut, prin caderea in pacat, viata vesnica. Moartea, nu trebuie sa ne apara ca o pedeapsa a lui Dumnezeu, ci mai degraba ca o urmare fireasca, prin care Dumnezeu pune o limita pacatului. Altfel, pacatul ar fi devenit si el nemuritor alaturi de noi. Ori pacatul, in niciun caz, nu trebuie invesnicit.
De aceea, lupta purtata in Biserica impotriva pacatului, tocmai aici tinteste: la a pune noi insine, in virtutea propriei libertati, prin pocainta si nevointe duhovnicesti, limita pacatului, inainte de a o face moartea. Din aceasta perspectiva, trebuie sa fim mai "iuti" si mai "intelepti" decat moartea, care trebuie sa ne gaseasca pregatiti.
Cunoasterea binelui si raului nu trebuia sa fie inceputul, ci sfarsitul, incununarea. La ea se ajungea dupa un anumit progres. Ori Adam si Eva s-au grabit sa o dobandeasca fara a tine seama ca este peste puterea si masura lor. Ei nu erau pregatiti pentru aceasta caci nu ajunsesera la asemanarea cu Dumnezeu. Ne dam seama ca nu le-a folosit la nimic aceasta cunoastere, tocmai din faptul ca ei nu s-au pocait. Au continuat pe calea pacatului.
La fel si noi, spunem ca am cunoaste ce este binele si ce este raul. Cum se intampla ca nu reusim sa savarsim, in toata vremea, numai binele?