Eu am observat ca in anii cand nu tineam post (si nimeni din familie de altfel), ma napusteam asupra mancarurilor de Sarbatori (care se pregateau in casa, si inca din belsug chiar daca nu ne era prea clar ce sarbatoream concret) cu mult mai multa "salbaticie", de zaceam pe urma cateva zile toti sa ne refacem.
De cand am inteles un pic mai mult ideea de post si de praznic insa, am ajuns chiar sa simt uneori, la sfarsitul postului, dupa ce am pus in gura primul ou umplut, ceva ca o pierdere inexplicabila. Am ajuns la concluzia ca bucuria Sarbatorii nu consta in "dezlegarea" la dulce, ci e ceva de alta natura, ceva ce nu pot explica, dar ca nu are legatura cu mancarea. Nu e vorba ca de dulcele ar fi pacatos sau nu, ca din cate am citit nu se mai pune asa problema in privinta alimentelor. Cu toate astea, cand primesc dezlegarea dupa un post lung, parca nu mai am entuziasmul la halit pe care-l aveam pe vremuri, ci simt acea pierdere inefabila, putin dulceaga, poate faptul ca pana ieri faceam ceva pentru Dumnezeu iar astazi nu mai fac; si nici nu pun asta pe seama metabolismului schimbat sau mai stiu eu ce.
Si din ce am vazut prin casele oamenilor, mai mult mananca si se simt rai cei care nu au tinut post, pentru ca postul te invata si o oarecare cumpatare, ori cumpatarea nu e o "virtute" care tine numai 6 saptamani, nemaifiind necesara in clipa Sarbatorii.
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5)
|