[mariamargareta]

174. Antihristul şi vremea lui (III)

Vremea e târzie şi pentru regele Mihai I al României, care este invitat să-şi recapete tronul, ca de pe acest tron să-şi reverse ocrotirea lui peste poporul pucios, ca răsplată că i-a “proorocit” vremea lui care vine, adică vremea restauraţiei monarhiei în România:
“ Vremea e târzie, rege al României, şi Eu, iată, zoresc să-ţi gătesc venirea, dar acesta este planul Meu pentru venirea ta, şi după el trebuie să se lucreze. A venit vremea să aduci această jertfă Mie, şi Eu o voi aşeza spre mărturie peste acest izvor care a curs în mijlocul acestui neam ales, care a vestit în vremea aceasta despre vremea ta care vine. Iar în ziua aceea voi mărturisi şi voi împlini prin cuvânt, iar când voi rosti cuvânt, toate înălţimile se vor pleca la glasul Meu, căci Eu sunt Domnul puterilor. (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 5-06-1991)
Reinstaurarea monarhiei înseamnă începutul venirii vremii României lui Dumnezeu:
“ Binecuvântată să fie coroana română şi casa unsului Meu Mihail, rege al României, căci el este de la Dumnezeu peste acest neam, şi iată, vine vremea României lui Dumnezeu, şi ea va purta veşmânt curat, veşmânt neprihănit, veşmânt alb şi lucrare de Duh Sfânt peste pământ. România este cea chemată şi aleasă şi cea credincioasă a acestei vremi, căci va fi credincioasă lui Dumnezeu.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Regele Mihai I va cârmui România în vremea aceasta, aşa cum i-a “proorocit” Glasul de la Pucioasa:
“ Şi se vor împlini în vremea aceasta cele proorocite, căci voi aduce pe unsul Meu, şi el va cârmui întru Mine şi nu fără Mine, căci peste cea binecuvântată este Dumnezeu cu cuvântul Său, spre plinirea slavei cea aşteptată.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-07-1991)
Deşi această “proorocie” referitoare la regele Mihai nu s-a împlinit, s-au făcut noi promisiuni ferme că Glasul Pucios nu poate greşi în previziunile sale, ci toate se vor împlini cu de-amănuntul (deci, să avem răbdare; cât timp regele Mihai n-a dat colţul, ar mai fi oareşice speranţe):
“ Cerul şi pământul vor trece, dar nu va trece nici o iotă din cuvântul Meu care a lucrat în vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul, şi lucrez şi împlinesc cele ce grăiesc.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 23-07-1991)
Nici măcar poporul pucios, numit “noul Israel”, nu crede că a venit “vremea Domnului”:
“ Iată vremea Mea, şi nu crezi.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 1-02-1992)
1992 este anul unei comunicări cosmice: A venit vremea Judecăţii, iar Pucioşii vor fi martori:
“ A venit vremea să Mă scol la judecată ca să fac dreptate şi adevăr pentru via Mea, iar voi, iubiţii Mei, apostolii Mei, voi sunteţi martorii Mei.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 19-02-1992)
Au trecut însă 18 ani de atunci şi până astăzi şi...nimic! Înseamnă că musai a intervenit o amânare, ceva, sau că nu sunt încă pregătite condiţiile pentru înfricoşata Judecată.
E drept că anul 1999 aducea o necesară şi mult aşteptată rectificare: de fapt, abia acum cicăeste vremea judecăţii:
“...acum e vremea judecăţii, nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne şi prin minuni.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 9-05-1999)
Aflăm însă şi alte lucruri uimitoare: nu numai că Judecata a început, dar s-a şi terminat, deşi continuă şi acum, când tot omul este judecat! Ce a fost de împlinit s-a împlinit, dar încă se mai împlineşte:
“ E vremea judecăţii, fiilor, că Eu v-am spus de multă vreme că Mă voi judeca cu cei ce M-au judecat pe Mine, şi pe voi pentru Mine. Acum împlinesc tot ce am spus Eu vouă. Amin, amin, amin. Şi am împlinit, şi împlinesc, şi de aceea trebuie să staţi voi înaintea Mea, că vine ziua Mea cea mare când nimeni nu va mai crede în nimic şi în nimeni decât în Mine şi în voi, fiindcă nimic nu va mai fi decât judecata faţă în faţă cu fapta.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 3-06-1999) “Dar azi, iată ce adunătură se strânge la cina bisericii, şi iată vremea când tot omul este judecat pentru cele sfinte ale Mele, care nu sunt păzite cu sabie de foc, aşa cum am pus Eu heruvim cu sabie de foc ca să păzească drumul spre pomul vieţii.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-06-1999)
De atunci au mai trecut însă 11 ani şi... tot nimic! Judecata n-a venit. Înseamnă că a mai intervenit o amânare intempestivă.
Tot prin anul 1992, primim de la Pucioasa o altă comunicare: A venit vremea Cântării cântărilor, iar Pucioşii vor juca pemelodiile fredonate la nai de Gheorghe Zamfir, fiul risipitor proaspăt reîntors în România din străinătăţuri:
“Să se veselească cele cereşti, şi sărbătoare de bucurie să se nască pe pământ, căci a venit vremea cântării cântărilor.[...] căci a venit acasă fiul ei cel aşteptat să vină, a venit în casa Mea, căci România este casa Mea şi a lui; a venit, căci Eu l-am adus să cânte României cântarea cântărilor.” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Tot în 1992, o altă comunicare foarte, foarte importantă: A venit vremea ca toate noroadele să-i cunoască pe Pucioşi:
“ Mergeţi, toţi cei care voiţi să mărturisiţi pe Domnul şi această lucrare, mergeţi la toate înălţimile lumii şi la stăpânii pământului şi spuneţi că Domnul este această lucrare. Ridicaţi-vă! A venit vremea să vă cunoască toate noroadele pe voi lângă lucrarea aceasta cerească. Nu-i lăsaţi pe ei să zică ce vor ei. Ziceţi voi ce voieşte Domnul să ziceţi...” (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 22-02-1992)
Au trecut 18 ani şi...mai nimic! Nici măcar în România, unde pucioşii abia dacă sunt cunoscuţi ca eretici iluzionişti prin mediile eceleziastice (mai ales după propaganda pe care şi-o fac singuri pe internet, prin site şi prin spamuri) nu se poate spune că au ajuns celebri.
Regele Mihai este apoi somat de spiritele strămoşilor săi, regi şi voievozi (trezite şi ele din somnul de veci de către liderii pucioşi) ca să-şi lase barbă sfântă (şi aşa să semene el cu pucioşii, care au bărbi lungi şi pletele împletite în cozi, ca mongolii) şi i se promite că, aşa înveşmântat cu floace pe obraji, va avea mare putere sfântă (ca Samson, probabil) şi va fi slăvit de toţi şefii de state ai lumii, care tare se vor minuna de vremea cea mare ce vine şi-l schimbă la chip pe suveranul român:
“ Şi iată ce spun cei mari ai României, cei buni şi mari şi sfinţi, care o ţin pe România pe jertfa lor şi pe credinţa lor, care a fost piatra bisericii cea din moşi-strămoşi. Ridică strigare regii cei dintâi şi cei de pe urmă şi toţi voievozii cei sfinţi, care laolaltă se numesc cerul cel sfânt al României; ridică rugă pentru România şi se uită ca să vadă venind şi stând pe regele cel mic, pe unsul cel din vremea aceasta, pe cel ce va plini biruinţa şi gloria României. Şi iată ce spune strămoşul şi bunicul: „Regele României să aibă înfăţişarea cea după chip a lui Iisus Hristos, precum strămoşii lui cei buni au avut chipul bărbatului împlinit, după cum scrie în Scripturi. Regele este sfânt lui Dumnezeu, iar înfăţişarea lui şi faţa lui să fie după chipul cel din moşi-strămoşi, în faţa căruia să se plece cu cuvioşie tot fiul neamului său“. Amin.
Cuvântul lui Dumnezeu stă cu tine în sfat, rege al României, căci cerul sfânt se uită şi aşteaptă ca să vadă gloria care va ieşi de la tine întru numele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu întocmeşte carte cerească şi vorbeşte cu tine, Mihail al României. Aşteaptă moşul şi strămoşul tău să-ţi vadă slava şi puterea pe care o ai dată, dar puterea sfântului Domnului lucrează prin chipul cel purtat de moşii şi strămoşii cei sfinţi. Lasă-ţi podoaba cea sfântă să-ţi înveşmânteze faţa, că mare putere are această lege sfântă. Vine vremea cea mare, căci Eu lucrez la ea, lucrez după planul Meu, şi vai, sunt departe planurile oamenilor de planurile Domnului! Eu lucrez prin cuvânt în România, şi nu va fi făptură pe pământ care să nu se plece sub această lucrătură care lucrează din cer peste România, şi nu va fi neam care să nu-ţi cânte slava ta care este de la Mine, căci vei fi un rege sfânt, şi cine se va împotrivi planului Meu?“ (Citat din “Cuvântul” lui Dumnezeul de la Pucioasa din 13-11-1992)
Spiritele ancestrale denumite aici moşul şi strămoşul lui Mihai poate că mai aşteaptă şi astăzi ca Mihai I să-şi lase barbă (sau măcar favoriţi sau cotlete,aşa cum avea Carol I) dacă nu s-or fi plictisit între timp. Cât despre ameninţările voalate ale Glasului Pucios, la adresa eventualilor împotrivitori, ele s-au dovedit inutile. Nici că s-a împotrivit cineva, dar nici că s-ar fi sinchisit Mihai I-ul ca să-şi lase barbă la comandă. Omul e prea suveran ca să plece urechea la “lucrătura care se lucrează” şi cade din cer peste România, la Pucioasa.