Citat:
În prealabil postat de modele
De la 6 anisori am ramas orfana de tata si vreau sa spun ca toata viata am cautat in barbatii din jurul meu dragostea care imi lipsea: dragostea de tata. Dumnezeu a vrut sa cresc fara tata pe pamant, avandu-L numai pe El in ceruri si nu de putine ori a fost langa mine cand mi-a fost mai greu. Mama ramasa vaduva la numai 34 ani si cu 4 copii, eu fiind cea mai mica, a facut eforturi supraomenesti ca sa ne ofere tot ce a putut, nu ne- abandonat la orfelinat asa cum deseori era sfatuita de "crestinii" din locul meu natal si nu m-a dat spre infiere la o familie fara copii care ma vroiau, spunandu-i ca este mai bine si pentru ea cat si pentru mine. Multumesc mami.  trebuie sa-i fi fost tare greu ramasa singura cu trei fete si un baiat ,dar a rezistat. Anii au trecut, noi am crescut ,fiecare la casele lor si mie si la aceasta varsta tot imi mai lipseste dragostea de tata. Imi amintesc putine lucruri despre el si il cunosc numai din povestirile mamei, surorilor si cunoscutilor. Era un om tot timpul vesel, ajuta pe toata lumea, iubea copiii iar eu eram printesa lui. Simt un gol in suflet, va rog sa ma iertati ca va incarc si eu cu problemele mele dar simteam nevoia sa ma descarc. Ii rog pe membrii forumului care sunt si ei orfani de un parinte sau de amundoi sa intervina cu povestea vietii lor. |
Imi pare rau pentru tine, te inteleg perfect, pentru ca nu e nevoie neaparat sa-ti piezi fizic parintii ca sa stii cum este si ce inseamna lucrul asta pentru un copil.
Insa chiar daca l-ai pierdut pe tatal tau, ai avut o super-mama cum rar se poate intalni, o mama de la care ai avut ce invata.
Iar golul din suflet nu se poate umple decat cu dragoste, cea pe care o daruiesti celorlalti.
Gandeste-te ca de fapt nu ti-ai pierdut tatal ci drumurile voastre s-au despartit pentru o vreme, nu atat de lunga in definitiv daca stai sa privesti la anii care au trecut deja.