De multe ori m-am gandit la asta. Dar aceasta ieratre nu vine (de obicei) de la sine. E nevoie de acel "ceva" care sa-i placa Lui Dumnezeu la tine, si astfel sa-ti ridice povara acelei patimi. Dar e la fel de adevarat ca, incet-incet ne pomenim inconjurati de tentatii care nici nu le stiam vreodata si pe care poate ca nici macar nu le constientizam foarte clar, intrucat ni se pare ca facem bine ceea ce facem. E adevarat, dupa rugaciuni indelungate, dupa multa cainta si smerenie, descoperim pe nesimtite ca ceea ce odinioara ne trezea o placere nebuna, acum o privim cu indiferenta si ne miram cum puteam fi atat de slabi. Fumatul, desfraul, patima bauturii, pizmuirea, judecarea (subiectiva!) a aproapelui, dezmatul pe la chefuri, clevetirea si "sfaturile" nocive oferite altora, numai pentru a parea mai glumeti sau mai interesanti, si cate oare nu sunt acele pacate care au facut candva parte din viata noastra, zi dupa zi, clipa dupa clipa!... Ne pomenim ca nu le mai avem. Si ne bucuram, dar nu realizam ca suntem inca departe de mantuire (mai ales daca nu pastram in suflet acea vina perpetua pentru cel care-am fost si dorinta sincera de indreptare), dar raul viclean ne da din ce in ce mai des tarcoale si ne inghesuie intr-un coltisor al mintii unde nu s-a dat prea bine cu matura, si ne sopteste: "Ce mai tot astepti? Nu vezi ca te-ai mantuit deja? Te-ai smerit, meriti viata pe care-o ai acum! Dumnezeu te iubeste si-ti da tot ce-i ceri. Vrei sa vezi? Ia cere-i cutare sau cutare lucru! Doar stii ca pe tine nu te refuza niciodata!..." Si cate astfel de ganduri viclene nu ne vin, dupa ce simtim ca am fost oarecum usurati de niste poveri!...
Uneori ne facem viata dupa propriile noastre reguli, ignorand constienti sau inconstienti ceea ce nu se incadreaza standardului nostru, chiar daca Sfintii Parinti aveau alte pareri, sau... Sfanta Biserica are alta pozitie fata de adevarul pe care-l accepti tu si raportat la experienta vietii tale! Te simti curat in suflet, dar vinovat cumva fiindca nu esti tocmai in total acord cu anumite dogme, legate de alte confesiuni - sa zicem. Ii iubesti si pe ei si ii respecti, fiind convins ca si ei au modul lor de a se mantui. Nu te amesteci cu ei, dar ii admiri si-i respecti asa cum si ei te respecta pe tine pentru credinta ta!... Si nu mai stii daca e bine sau rau fiindca nu stii de cine sa asculti: de Ingerul Pazitor sau de dogme si pozitii de "Gigi-contra"?