Citat:
În prealabil postat de AndruscaCIM
Alin, cand se intampla asemenea lucruri...o fi fiind de vina si ea ca s-a purtat de parca o asemenea patima se poate vindeca de pe o zi pe alta, si asta l-a si incurajat poate pe sot...dar eu as ramane socata sa aflu asa ceva, de prima oara...iar a 2 a nu mai spun!
Da, as lua absolut toate aspectele in considerare; m-as si ruga, as da si pomelnice, as avea credinta si optimism...dar m-as gandi si la suma cheltuita aiurea, la minciuna, la dispretul lui fata de mine, la viitorul cu un asemenea om, la ce s-ar putea ajunge, la faptul ca ar fi atat de iresponsabil...deci nu mi-as gasi pretexte si frici, ci as semana frica si teroare...de nu ar mai cheltui dupa nici un sfant fara sa ma consulte in toate!!! 
De divortat pe loc nu stiu, dar cu siguranta...nu as mai putea scoate un cuvant( nici piuit si nici urlat) si as iesi pe usa, si nu m-as mai intoarce decat daca ar veni in genunchi...si spunand ca a realizat ce a facut, si de asemenea, importanta relatiei si a mea in viata lui. Eu nu as accepta sa fiu tratata ca sora mai mare de care fuge...asta nu, iar daca s-ar intampla...as arata ca nu imi place deloc ceea ce se intampla...dar pe loc!
Oircum ar fi, cateodata daca lucrurile merg prost constant, si chiar din vina amandurora...unul din cei doi mai trebuie sa se trezeasca si sa scuture situatia...ca asa, e ca si cum ai fi bun de pelican...si de aceea avem cap, ca sa stim ce sa facem cu el!
In fine, la tambalaul pe care l-as face daca mi s-ar intampla asa ceva, sunt sigura ca nu ar mai fi nevoie sa se ajunga la divort, dar nici la al 3 lea soc pentru mine...si spun asta cunoscandu-ma...si fiind alintata de sot printre altele si " salbaticuta lui tata"...deci nu vorbesc vorbe! 
Nu stiu cum vad altii casatoria crestina, dar eu atata stiu...ca ambii soti crestini, mai putin...sau deloc, trebuie sa fie preocupati pe cat posibil sa nu se dezamageasca unul pe celalalt....si nu altfel!!!  |
buna ziua, vreau sa va multumesc tuturor pentru sfaturi/pareri...
stiu ca am si eu o vina...ar fi trebuit sa ma gandesc ca se poate repeta si a doua oara, dar uite ca am fost "oarba" si am avut incredere in el.probabil asa a fost sa fie...daca stau bine si ma gandesc, privind in urma... Dumnezeu mi-a dat ceva "semne" ca ceva e in neregula dar...nu stiu ce a fost in capul meu...
am trait ca si cum banii respectivi nu ar fi existat, dar stiam ca exista acolo, ptr ceva..nunta, avans ptr casa, situatii de criza...in fine. as putea sa fac asta in continuare, dar nu mai am aceea siguranta..plus ca niciodata nu as mai avea incredere in el cand vine vb de bani sau lucruri de valoare.
mi-ar fi fost mai usor daca nu stia nimeni de banii aceia, doar noi...parintii mei ma intreaba cand facem nunta, cat de cat acolo, ei stiu ca avem un inceput ptr ceva. nu pot sa le spun situtatia in care ma aflu, stiu ce ma asteapta...nu vreau sa provoc suferinta nimanui, plus ca au muncit toata viata ca sa creasca 7 copii, eu fiind cea mai mica si cea de care sunt cei mai "mandri", daca pot sa spun asa...ma simt ca o raza de soare care le lumineaza batranetile. nu le pot aduce atata suferinta, nu vreau sa-mi poarte si mie de grija..
deci ce-mi ramane de facut...sa ma prefac ca totul e bine si frumos.
ma consider norocoasa ca sunt un om "normal"..poate e un cuvant prea dur, dar realizez cati oameni "bolnavi" exista pe lume, printre care si sotul meu.
..nu stiu daca el mai gandeste ca un om normal, daca realizeaza ce a facut, sau pur si simplu sufera ca s-a golit sacul si nu mai are de unde juca...
el zice ca vrea sa mearga la psiholog...
iar eu nu am momentam dispozitia si nici dorinta sa vb deschis cu el...inca nu-mi vine sa cred ca trec prin asta.