Citat:
În prealabil postat de anonimaf
buna ziua, vreau sa va multumesc tuturor pentru sfaturi/pareri...
stiu ca am si eu o vina...ar fi trebuit sa ma gandesc ca se poate repeta si a doua oara, dar uite ca am fost "oarba" si am avut incredere in el.probabil asa a fost sa fie...daca stau bine si ma gandesc, privind in urma... Dumnezeu mi-a dat ceva "semne" ca ceva e in neregula dar...nu stiu ce a fost in capul meu...
am trait ca si cum banii respectivi nu ar fi existat, dar stiam ca exista acolo, ptr ceva..nunta, avans ptr casa, situatii de criza...in fine. as putea sa fac asta in continuare, dar nu mai am aceea siguranta..plus ca niciodata nu as mai avea incredere in el cand vine vb de bani sau lucruri de valoare.
mi-ar fi fost mai usor daca nu stia nimeni de banii aceia, doar noi...parintii mei ma intreaba cand facem nunta, cat de cat acolo, ei stiu ca avem un inceput ptr ceva. nu pot sa le spun situtatia in care ma aflu, stiu ce ma asteapta...nu vreau sa provoc suferinta nimanui, plus ca au muncit toata viata ca sa creasca 7 copii, eu fiind cea mai mica si cea de care sunt cei mai "mandri", daca pot sa spun asa...ma simt ca o raza de soare care le lumineaza batranetile. nu le pot aduce atata suferinta, nu vreau sa-mi poarte si mie de grija..
deci ce-mi ramane de facut...sa ma prefac ca totul e bine si frumos.
ma consider norocoasa ca sunt un om "normal"..poate e un cuvant prea dur, dar realizez cati oameni "bolnavi" exista pe lume, printre care si sotul meu.
..nu stiu daca el mai gandeste ca un om normal, daca realizeaza ce a facut, sau pur si simplu sufera ca s-a golit sacul si nu mai are de unde juca...
el zice ca vrea sa mearga la psiholog...
iar eu nu am momentam dispozitia si nici dorinta sa vb deschis cu el...inca nu-mi vine sa cred ca trec prin asta.
|
Doamne ajuta! Imi pare rau ca esti nevoita sa treci prin toate astea...insa cu siguranta ai o fire puternica si vei gasi solutia cea mai potrivita pentru a depasi aceasta situatie...
Nu-i bai, lumea din jur prea putin conteaza, insa voi trebuie sa discutati....iar el nu trebuie sa te vada si sa te simta sub nicio forma singura, neputiincioasa...sau deschisa spre alte compromisuri, ci sa simta aceasta discutie ca pe o ultima sansa...
Incearca sa fii ferma in ceea ce ai de spus, sa vada ca te-a afectat aceasta situatie si te-a dezamagit...exact cat de tare simti asta, astfel incat sa il scuture putin, si poate sa il trezeasca la realitate...daca nu pe loc, sa simta presiunea totusi...
E un viciu periculos, asa ca intr-adevar poate ca e necesara prezenta ta langa el, asta numai tu stii...desi eu cred ca tu ai fost tot timpul langa el, si inca mai mult decat atat, din cate am putut vedea....
Nu le spune parintilor tai daca asta ii va indurera, dar fa in asa fel incat aceasta situatie...sa nu fie deloc minimalizata, sau sa li ( lui si parintilor lui, cu care locuiesti) se para ca te afecteaza prea putin fata de gravitatea ei...astfel nedandu-i decat sansa sa isi revina.
Daca spune ca intentioneaza sa se duca la psiholog, e foarte bine...insa asta e doar inceputul, pentru ca va avea multe de facut, recunoscut, inteles, si de respectat...si cu care sa se lupte, dar cu credinta in Dumnezeu se vor rezolva toate!
Sa nu te porti ca si cum incerci sa pastrezi o imagine chiar daca nu iti place, sau ca tu trebuie sa acoperi greselile lui in ochii celorlalti...nu, incearca sa il faci sa inteleaga ca pentru niste prostii...te poate pierde!
Fii puternica, nu te lasa doborata de situatie...si vezi cum evolueaza lucrurile!
Doamne ajuta!