În prealabil postat de mihailt

Izgonirea lui Adam din Rai – cuvânt al Parintelui Petroniu Tanase Schitul Prodromu (Muntele Athos)

În chip deosebit, Sfânta Evanghelie ne atrage atentia asupra altei laturi a dragostei de aproapele, si anume asupra iertarii aproapelui, care este o mare fapta buna si bine placuta lui Dumnezeu. Asa de mult tine Mântuitorul la iertarea aproapelui, încât fara de ea nici El nu ne iarta pacatele noastre:
“De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre”.
(Matei 6, 14-15)
Desi tot pacatul este împotriva lui Dumnezeu si numai de la El putem dobândi iertarea, totusi, de pacatul fata de aproapele Dumnezeu nu ne iarta fara aprobarea acestuia. De aceea, când cerem iertare cuiva pe care l-am suparat cu ceva, el raspunde: “Dumnezeu sa te ierte!”, adica: eu te-am iertat, de acum poate si Dumnezeu sa te ierte. Si numai asa ne iarta. Fiindca pentru înnoirea noastra sufleteasca în primul rând avem nevoie de iertarea pacatelor de la Dumnezeu si ostenelile postului urmaresc si acest lucru. Iar noi în rugaciunea domneasca de fiecare zi, ne angajam fata de Dumnezeu sa facem acest lucru: “Iarta-ne Doamne, gresalele noastre, ca; si noi iertam gresitilor nostri”. Fara de aceasta iertare, nu ne iarta nici Dumnezeu pe noi.
Nu numai ca nu ne iarta, dar nici faptele cele bune nu ni le primeste. Ne-o spune limpede tot Mântuitorul Hristos:
“De-ti vei aduce darul tau la Altar si acolo-ti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa acolo darul si mergi mai întâi de te împaca; cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau”. (Matei 5, 23-24)