În prealabil postat de Mihailc

Preoţia nu este o meserie ca oricare alta. Cine nu face faţă exigenţelor (nu puţine) se poate reprofila. Dacă se întâmplă să se instituţionalizeze compromisul şi relativizăm această vocaţie ortodoxia se surpă de la temelie, temelia fiind parohia. Desigur, omeneşte avem înţelegere pentru situaţii delicate şi chestiunea preoteselor este delicată. Am vazut aici pe forum şi prin alte părţi (în viaţa reală mai ales) cât de importantă este preoteasa în viaţa duhovnicească a unui preot şi a comunităţii pe care o păstoreşte. Dacă preoteasa face lucrarea Domnului, preotul va spori în pastoraţia sa, dacă face lucrarea celuilalt (şi vai!, cunosc atâtea cazuri) preotul va surpa şi puţinul pe care-l are.
În general, preotul este sprijinit de primărie în multe lucruri dacă se stabileşte în parohie dar va primi sprijin pe măsura credinţei şi rugăciunii lui, pentru că tot ajutorul e de la Dumnezeu. Uneori primeşte ajutor de la oameni de care n-a auzit niciodată, aşa cum i s-a întâmplat şi cum i se întâmplă în continuare unui prieten, preot într-un sat în care iarna şi pe vreme umedă nu poţi să intri decât cu tractorul sau pedestru. A avut curaj şi credinţă , a înfruntat lipsuri dar a rabdat şi acum se descurcă şi cu cele de trebuinţă familiei sale. Dar trebuie să precizez că prietenul meu, părintele, când a ajuns în locul acela izolat, nu s-a apucat să se lamenteze că n-are din ce trăi ci s-a apucat de rugăciune în bisericuţa modestă şi părăginită. Agricultura de subzistenţă se învaţă chiar dacă eşti născut şi crescut la oraş (are dreptate Mihailt). E greu la început dar ajunge să-ţi placă dacă ai răbdare şi drag de muncă. În prezent satul păstorit de prietenul meu este o adevărată rezervaţie de trăire autentic ortodoxă, oamenii îşi încep şi încheie ziua la Sfânta Biserică, sărbătoarea e sărbătoare pentru toată lumea şi nu vezi picior de sectar.
Trist este că exemplul de mai sus nu e regulă, ci mai degrabă o raritate. Cele mai multe parohii modeste sunt "deservite" de preoţi navetişti iar casele parohiale sunt transformate în case de vacanţă la ţară. Ei vin duminica dimineaţa în sat şi pleacă la prânz. În rest nu-l prea vezi în parohie pe domn' părinte cu doctorat. Dacă se întâmplă să moară un parohian, domnul pr. dr. pretinde să i se plătească în plus carburantul consumat până la locul de muncă. Săptămâna Mare începe la el cu Joia Patimilor şi a treia zi de Paşti nu mai face slujbă că e deja epuizat.
Poate vă supăraţi pe mine , dar pentru atâta osteneală eu unul nu i-aş da salariul părintelui din exemplul anterior, caz real dealtfel, . Dacă tot îî place aşa de mult la oraş să se facă preot misionar (ăştia nu sunt plătiţi) şi să facă cele ale preoţiei din dragoste pentru Hristos şi Sfânta Biserică.