Citat:
În prealabil postat de devorator
Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun 
Ce as putea face "sa-mi revin"?
Edit: Am 18 ani. |
Nu esti nebun, esti doar un om care incepe sa constientizele ca toti banii, toate diplomele si toata marirea din partea oamenilor dispar la adormirea noastra. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa mai muncim, invatam,etc. deoarece tot nu luam nimic cu noi. Nu luam dar putem sa ajutam cat suntem in viata dar si dupa moarte. Important este sa nu ne ATASAM de lucrurile materiale, de tot ce inseamna viata asta si sa uitam de Hristos. Nu trebuie sa iti fie nici frica de moarte pt. ca tu nu o sa stai la 2m sub pamant, acolo o sa stea trupul dar sufletul va merge unde ii este locul: in Iad sau Rai. Abia atunci se va vedea ce ne-a atras mai mult cat eram in viata. Noi tot ce facem cat traim trebuie sa fie cu dragoste pt. Dumnezeu iar mutarea noastra trebuie privita ca intalnirea cu cel mai bun prieten, regasirea cu El dupa ani multi de cautari. Frumos spunea cineva:" in fiecare an trecem nepasatori prin ziua mortii noastre". Eu cand ma gandesc la moarte cred ca in sfarsit o sa ajung acasa, acolo unde imi este cel mai bine, langa Dulcele Iisus.