[mariamargareta]

Rămaşi fără sprijinul concret al adepţilor Verginicăi (care în anul 1980 s-au risipit pe la casele lor, dezamăgiţi că moartea “proorociţei Virginia” a însemnat îngroparea speranţelor lor de a se întâlni cu Hristos pe norii cerului), liderii pucioşi şi-au îndreptat atenţia şi speranţele spre copiii (fiii şi fiicele) acestor adepţi. Aceştia nu erau intoxicaţi, aşa cum fuseseră părinţii lor, cu promisiunile mincinoase ale Verginicăi cum că “niciun pucios nu va mai gusta moartea”, deci puteau fi momiţi la secta pucioasă cu promisiuni noi şi atrăgătoare. Zis şi făcut. Liderii pucioşi au început în anii ’90 o campanie de racolare de tineri de prin “cetăţi” ( “cetăţile” fiind denumirea conspirativă dată de liderii pucioşi acelor sate şi comune, mai rar oraşe, unde existau nuclee de “credincioşi” pucioşi), cei vizaţi fiind în special copiii acelora care crezuseră în Verginica. Alegerea nu se făcea oricum, ci după criterii foarte severe, deoarece liderii pucioşi erau foarte pretenţioşi şi nu voiau să repete eşecul văzut de ei la Verginica. Se cerea ca tinerii aleşi să fie frumoşi la chip, feciorelnici şi suficient de creduli şi de supuşi, ca să nu le facă în viitor “probleme” (nemulţumiri, răzvrătiri, abandonuri) liderilor lor. Nici prea isteţi nu trebuiau să fie, ca să nu le treacă prin cap idei contestatare la adresa liderilor pucioşi sau a doctrinei lor. Tineri pe acest calapod s-ar fi găsit destui, dar cei mai mulţi dintre părinţii pucioşi se împotriveau din principiu acestei iniţiative, fiind sătui de promisiuni deşarte şi ne-voind ca fiii şi fiicele lor să aibă experienţe dureroase, similare cu dezamăgirile pe care ei înşişi le trăiseră cu Verginica. Câţiva tineri au fost totuşi atât de încântaţi de perspectiva unei trăiri în proximitatea fizică a lui Dumnezeu, încât şi-au părăsit definitiv părinţii şi au acceptat suzeranitatea liderilor pucioşi. Au fost şi două cazuri de tinere mame care şi-au părăsit pruncii de leagăn şi soţii nemângâiaţi pentru a merge pe "Calea cea Nouă" de la Pucioasa.

Cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa conţine unele modificări importante în ediţia 2006 faţă de ediţia 1995, care dezvăluie printre altele faptul că multă vreme s-a ascuns în mod deliberat o crudă realitate: aceea că prozelitismul pucios în rândul tinerilor proveniţi din familiile “poporului celui de demult” (cel care “i-a făcut rane nevindecate Dumnezeului de la Pucioasa”), nu a fost lipsit de unele experienţe traumatizante pentru aceşti tineri. Temerile părinţilor neîncrezători s-au dovedit aşadar, după ani de zile, a fi întemeiate.

Să luăm ca exemplu următorul text, care apare substanţial modificat în ediţia a doua a “Cărţii”, faţă de conţinutul lui din ediţia întâi:

Ediţia 1995: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi şi lucraţi de la Mine tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine ...Veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume. La învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 7 aprilie 1994)

Ediţia 2006: Copiilor şi copilaşilor, nu lucraţi de la voi, şi lucraţi de la Mine, tată. Nu staţi întru voi şi staţi întru Mine, căci Eu sunt fără de moarte prin cei ce stau întru Mine. Copilaşii şi tinerii poporului Meu să ia aminte la glasul Meu şi să se apropie de Mine. Şi cum să se apropie?
Iată, grăiesc cu voi, copilaşilor şi tinerilor curaţi cu trupul şi cu inima, căci cei ce nu sunt curaţi cu trupul şi cu inima şi cu viaţa, aceia n-au cum să audă graiul Meu, aceia stau nepăsători şi nu aud pe Domnul. Voiesc, tată, să-Mi vindec ranele pe care le am de la acest popor. De patruzeci de ani îl păstoresc, şi nu s-a prins mâncarea de el ca să fi fost mare şi sănătos şi curat şi cu iubire sfântă. Puţină iubire, puţină de tot, puţină ascultare a lucrat poporul Meu dintâi, cel de la începutul lucrării Mele. Iubea cuvântul Meu, dar nu iubea viaţa cu Mine poporul cel de la început, şi l-am mărit pe cel de la început şi l-am hrănit şi l-am adăpat prin vreme grea, şi n-a luat pe el cămaşa Mea, n-a luat-o, tată, şi n-a luat crucea Mea, că una e să duci crucea ta, şi alta e să duci crucea Mea, poporule creştin. Sunt departe una de alta aceste două poveri; departe, tată. Şi iată, venea creştinul la Mine şi Îmi punea în spate şi crucea lui, şi Eu plângeam şi sufeream pentru poporul Meu cel fără dragoste. Să fi voit să-şi ducă creştinul crucea lui, dar şi pe aceea o îngrămădea tot pe Mine, măi copii. Să fi voit să-şi fi cusut creştinul cămaşa lui cea ruptă, da’de unde! că venea să i-o cos Eu, de parcă i-aş fi rupt-o Eu. Să fi voit să ia haina Mea, tată, că haina Mea are alt gust, alt har, altă lucrare, altă iubire şi altă înţelepciune. iată ce înseamnă haina Mea şi crucea Mea.
Copilaşilor şi tinerilor, cei ce sunteţi vii, ci ce înviaţi la glasul Meu, voiesc să fac din voi o plămadă cerească, tată, o alifie şi un har nou cu care să-Mi ung ranele făcute de neascultarea poporului Meu care a greşit şi care nici acum nu voieşte altfel. Trebuie să desţelenim ogorul acesta, şi am nevoie de pluguri şi de cârmaci de pluguri. Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze. Unii au altceva de lucru, alţii au soţii şi copii, alţii au ranguri, alţii au mândrie deşartă, alţii se hrănesc cu înţelepciunea care vine de la om şi au aruncat-o pe a Mea, iar alţii se ceartă cu Mine şi Mă judecă şi se răzvrătesc, căci sunt căzuţi în necredinţă dacă s-au întors de la Mine. Veniţi voi, tată, şi staţi cuminţi cu Mine şi învăţaţi de la Mine ce este această lucrare prin care am păstorit Eu pe părinţii voştri, pe fraţii voştri cei mai mari. Veniţi la Mine, şi lăsaţi-vă veniţi, şi să vă lase părinţii voştri să veniţi la Mine. La Mine şi nu la lume; la învăţătura Mea ... (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)

Textul de mai sus, în forma lui dezvoltată, dezvăluie câteva adevăruri incomode al sectei Noul Ierusalim.

În primul rând, se recunoaşte deschis că cei 25 de ani de propovăduire a Verginicăi, care propunea un “creştinism” fundamentalist, îmbibat cu disimulate tendinţe centrifuge faţă de Biserică, au fost un fiasco: poporul pucios s-a dovedit a fi lipsit de dragoste şi de ascultare faţă de “Cuvântul “ de la Pucioasa, dezertând în masă, debusolat, îndată după moartea Verginicăi. Liderii pucioşi au fost puşi atunci în faţa unui dezastru, pe care încearcă să-l corecteze acum, în anii ’90, prin noi racolări, de data asta avându-i ca ţintă pe tinerii care îndeplinesc unele criterii şi au unele însuşiri personale care promit o oarecare şansă de a face ceea ce n-au putut face părinţii lor: ruperea definitivă de biserică şi alegerea unei noi căi de străbătut.

În al doilea rând, se recunoaşte deschis că duhul îndelung vorbitor de la Pucioasa îşi caută cu disperare slugi supuse, animate de ascultare oarbă, în care să intre şi să-şi facă sălaş şi să se încuibeze în ei. El se lamentează că timp de aproape patruzeci de ani (între 1955 şi 1994) “Cuvântul” de la Pucioasa a vorbit în zadar, căci n-a reuşit să găsească destule trupuri omeneşti, atâtea câte ar fi vrut (în afară de Verginica Tudorache – dar care între timp a murit – şi de Maria Tudorache, sora Verginicăi), în care să se sălăşluiască şi din care să “lucreze” apoi asupra restului lumii:
“Iată, după patruzeci de ani n-am în cine să Mă sălăşluiesc ca să lucrez de-acum. Am hrănit acest popor ca să crească şi să lucrez cu el, şi iată, nu vine nimeni să lucreze.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa din 25 martie/7 aprilie 1994)