Citat:
Īn prealabil postat de Marius22
Teologic vorbind, nici eu nu am nicio problema cu statuile. Dar sa fie la ei (la catolici), nu la noi.
Poate nu este exemplul cel mai potrivit, dar cand Parintii Bisericii luat decizia de a pastra in cult numai icoanele, a fost ca si cand, te-ai afla pierdut pe mare si vrei sa vezi tarmul. Ce am alege, ochelarii de distanta sau binoclul? In acest caz, daca am binoclul, la ce imi mai folosesc ochelarii?
Asa si in Biserica, aflati pe "marea vietii acesteia" ne folosim de icoana pentru a intrezari orizontul vesniciei.
|
Hai sa nu amestecam arta si inchinarea crestina.
Arta isi are locul ei si rostul ei, nu insa in inchinare. Construind o catedrala in mod artistic, estetic, sanatos e un lucru bun pentru credincios dar cand, in interiorul ei asezi statui si icoane cu rol de inchinare si adorare, e un pacat.
De ce spun asta, pentru ca asa ma invata Iisus in Sfanta Scriptura. Citeste Exodul, capitolul 20, cu versetele 4,5,6 apoi, Ezechiel tot capitolul 8, Romani capitolul 1 cu verstele 23, 25. In primele trei secole de istorie, crestinii nu si-au facut nici icoane si nici statui. Abia din secolul IV, apar acestea in inchinarea crestina sub inlfuenta pagana, si fara sustinere biblica.
"Orizontul vesniciei" il intrezaresti cand deschizi Scripturile si citesti ultimele capitole ale Apocalipsei, cartile Apostolului Pavel si,mai ales Evangheliile cand privesti la viata Mantuitorului.
Vesnicia nu poate fi imortalizata pe o panza, vesnicia e intr-o continua miscare. Ceea ce reprezinta arta e realitatea moarta, impietrita si personalizata, rece si insensibila la durerile omului, la intrebarile lui.
Lasati pe Dumnezeul cel viu sa patrunda in viata ,in relaitate acolo unde-i este locul si artei sa-i dam limitele ei cuvenite.
Altfel suntem ca acei navigatori din lumea internetului care traiesc intr-o lume pararela, imbatati de iluzia unei realitati care nu exista, bolnavi inchipuiti.