[mariamargareta]

În al treilea rând, liderii pucioşi – în încercarea lor de a racola tineri şi tinere din familiile de “credincioşi” rămase de pe vremea Verginicăi, pentru a-i “închinovia” în “mânăstirea” lor de la Pucioasa – au avut câteva conflicte deschise de o rară virulenţă cu părinţii acestora. Pentru a-i domoli pe părinţi, cuvintele venite “din cer” se cereau a fi cât mai persuasive, şi nici ameninţările voalate nu erau ocolite. Părinţii acestor vlăstare tinere (care erau alese cu grijă şi apoi curtate de către liderii pucioşi, cu promisiuni amăgitoare, ca să li se alăture lor), după experienţa personală dezolantă pe care au trăit-o ei înşişi alături de Verginica (pe vremea când “proorociţa” le promitea marea cu sarea şi nemurirea trupului, înainte de a muri ea însăşi de boală) nu voiau ca fiii şi fiicele lor să-şi irosească tinereţea cu aceleaşi amăgiri deşarte. Împotrivirea lor a fost însă cel mai adesea urmată de eşec, liderii pucioşi dovedindu-se maeştri în arta persuasiunii diversioniste prin care îi atrăgeau pe tineri la sectă. Ulterior, unii dintre tinerii racolaţi de pucioşi s-au îmbolnăvit grav de boli psihice, deoarece nu erau făcuţi pentru viaţa de mănăstire, iar alţii n-au fost în stare să reziste la tratamentul discordant la care au fost supuşi sistematic de către liderii pucioşi. Cele mai cunoscute cazuri (care au ajuns în mod repetat clienţi ai spitalelor de boli psihice), sunt Georgică şi Minodora, care sunt şi azi dependenţi de medicamente psihotrope. Fraţii Bogdan şi Mihai n-au ajuns nici la spital, nici la dependenţa de medicamente, dar sunt cunoscuţi pentru labilitatea lor psihică şi desele manifestări de nemulţumire zgomotoasă la adresa liderilor pucioşi. De regulă stările conflictuale stârnite de către aceşti doi fraţi la “mănăstirea” de la Pucioasa erau rezolvate de liderii pucioşi într-un singur mod: cei doi “cai breji” erau trimişi o vreme la casa părintească din Măneşti până când, de singurătate şi de foame, se linişteau şi cereau singuri să fie certaţi şi iertaţi, apoi reprimiţi în “raiul pucios”. Despre Claudiu B. se ştie că, într-unul din ultimii ani când serviciul militar mai era încă obligatoriu, a fost refuzat de la recrutare pe motive medicale, cu diagnostice de psihiatrie, dar nu se poate depista exact dacă făcea pe nebunul ca să scape de armată sau era bolnav de-a binelea cu capul. Se ştie că, de-a lungul anilor, fiii pucioşilor au fost în mod sistematic ajutaţi de părinţii lor ca “să scape de armată”, folosindu-se în acest scop orice mijloace posibile, de regulă necinstite, printre care prioritară era folosirea de certificate medicale false procurate de la medici lipsiţi de probitate profesională. E posibil ca G.B. , tatăl lui Claudiu, să fi apelat la aceleaşi tertipuri iar băiatul lui să fie sănătos tun.
Tinerii care au rămas totuşi alături de liderii pucioşi au avut tip destul ca să vadă că la Pucioasa “afară-i vopsit gardul, iar înăuntru-i leopardul”. Mulţi şi multe dintre ei ar vrea acum să plece definitiv în lumea largă, iar unii chiar au încercat, dar de fiecare dată s-au întors înapoi. Ady-copilul minune, spre exemplu, a fugit de câteva ori pe ascuns la casa părintească, dar s-a lovit de faptul că părinţii lui erau prea săraci iar el era lipsit de orice pregătire pentru a se putea descurca singur în viaţă şi a nu muri de foame. Aşa că s-a întors spăşit înapoi, printre ceilalţi “fraţi” şi “surori”, preferând să guste pe mai departe alături de ei dulcea robie a liderilor pucioşi, care în schimb îi satură zilnic pe toţi cu blidul de linte, răsplata “ascultării” lor.