În cărticica mea de rugăciuni la capitolul despre spovedanie la capitolul "Păcate de căpetenie"(le voi enumera poate cineva nu le ştie)
1.Măndria/2.Iubirea de argint,de avuţii/3.Desfrânarea/4.Lăcomia/5.Invidia/6.Mânia/7.Lenea.
scrie următoarele:
"Întreabă-te apoi şi adă-ţi aminte dacă n-ai văzut cumva pe altul făcând păcate grele şi i-ai îngăduit să le facă,ori te-ai făcut că nu vezi;căci de s-a întâmplat aceasta,ai luat parte la păcatul aceluia şi răspunzi de el înaintea lui Dumnezeu..."

Ei bine pe mine această frază mă intrigă deoarece încurajează şi "legalizează" păra care după umila mea părere este un păcat urât care poate pricinui multă suferinţă şi poate deterioara grav relaţiile dintre oameni.
De ce să mă duc eu la duhovnic- ul la care se spovedeşte de exemplu şi soţul,şi alţii din familie,sau vecinul sau prietena şi să spun "părinte a făcu...a spus...a furat,a înjurat,a curvit,s-a împărtăşit cu nevrednicie etc!"

Dumnezeu le ştie pe toate.De ce eu,om supus păcatului în orice clipă să spun păcatul altuia???

Dacă de exemplu ai văzut în biserică sau într-o mănăstire un fapt pe care îl consideri păcat mare şi îl vei spune este foarte posibil să ţi se spună că :
"te-a înşelat cel rău" şi că de fapt nu ai văzut nimic ci doar ai gândit că cineva face un păcat dar de fapt tu eşti cel păcătos .

Am auzit că în psihologie este un fenomen "vezi ,nu vezi" Poate cineva care are studii în domeniu să mă lămurească?