Citat:
În prealabil postat de glykys
Dau si eu un exemplu... tocmai am vorbit pe mess cu o colega care mi-a spus ca s-a mutat in casa prietenului ei si era foarte fericita. Nu i-am spus ca e pacat sa traiesti in concubinaj. M-am gandit ca nu m-ar fi ascultat, oricum...  Nu am povatuit-o, pentru ca nu am stiut cum sa ii spun. Am devenit complice la pacatul ei.  |
În primul rând , nu ai cum să ști ce fac cei doi, doar bănuială e ! Apoi, să-ți mai spun ceva , dacă o luam așa, tot timpul suntem complici, pentru că nu numai pe prieten, vecin, coleg, trebuie să-i arăți greșala, rătăcirea, păcatul sau mai șitiu eu ce, ci oricui, pentru că nu poți, și nu-i logic și creștinește, la unii să închizi ochii , să te faci că nu vezi , iar la cei care consideri tu, să le faci "educație", morală. Eu așa văd problema ! Dacă ar fi ca la carte, ca să spun astfel, toată ziulica ne-am face observații , ne-am contrazice , multe relații s-ar răci , dușmăniile ar fi în floare, am fi o lume de nebuni . <<Ce faci fumezi ? păi. . . , Nu te duce cu băiatul ăla , că. . . , De ce . . . Nu fă asta . . . Ai grijă . . .