Citat:
În prealabil postat de zoridezi
"Crede si nu cerceta" nu apartine lui Hristos ,ci unui ateu pe nume Iulius Celsus.
Dimpotriva in Sf. Scriptura scrie "Bate și ți se va deschide, caută și vei afla"
Cercetarea nu e rea, doar lipsa de discernamant! E periculos sa crezi tot ce auzi fara o cercetare prealabila.
|
da, dar depinde... totul e relativ, cand vine vba de cercetare; bineinteles ca nu e rea deloc, ci dimpotriva, chiar necesara in multe sau anumite situatzii... depinde insa si de felul ei, la ce se refera, pt. ce se face etc. Acel citat, 'Crede si nu cerceta', se referea strict la credinta in Dumnezeu (doar despre aceasta era vba la topicul initiat aici, nu?). Imi cer scuze pt. greseala de atribuire a autorului citatului respectiv si pt. ca nu am facut si alte specificatii, ceva mai clare etc. Referitor la credinta in Dumnezeu, postez aici dedesubt, alte cateva surse, ceva mai convingatoare si mai lamuritoare, sa speram:
http://www.voscreasna.com/347/dumini...-apostol-toma/
"
Sfantul Nectarie ofera un sfat bun
Pe timpul in care era inca in viata, Sfantul Nectarie avea obiceiul sa se plimbe câteodata prin diverse locuri ale insulei, sa vorbeasca cu oamenii, sa Ie ofere un sfat bun si sa ii cunoasca mai bine. Intr-una din zile, cam cu doi ani inainte de a trece la cele vesnice, s-a intalnit cu un jandarm care pazea in insula un depozit de munitie. Au stat de vorba pe mai multe teme, jandarmul fiind curios sa afle cat mai multe lucruri legate de credinta, dar avand in sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decat argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pâna când nu vedea cu ochii sai si pipaia cu mâinile sale. De aceea, discutiile se prelungeau adeseori si se terminau fara rezultate prea impresionante. Influentat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta sa creada in cele spirituale.
Dupa o buna bucata de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat Ia o alta unitate, care se afla departe, pe o alta insula din Marea Egee. A stat acolo câtiva ani buni, fara sa mai auda nimic despre Sfantul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu, in insula Eghina. Coborand de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militara si mare i-a fost mirarea si bucuria când s-a intalnit din nou cu Sfantul Nectarie, pe drumul prafuit si incins de caldura. S-au asezat pe o banca la umbra si au inceput sa reia anumite discutii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insa, nu se vedea in punctele de vedere ale celor doi. Dupa ce s-au odihnit si au discutat vreme de aproape jumatate de ora, si-a vazut fiecare de drumul sau.
Indata ce a predat actele pentru care venise Ia unitatea respectiva, jandarmul a coborât jos in oras, Ia cafenea, ca sa se intâlneasca cu vechii sai prieteni, pe care de atâta timp nu ii mai vazuse. Din vorba in vorba Ie spuse:
- Imi place la staretul Nectarie ca nu isi schimba convingerile cu usurinta. M-am intalnit astazi cu el si mi-a dat aceleasi sfaturi pe care mi le dadea si in urma cu cinci ani.
- Care staret Nectarie, l-au intrebat prietenii, poate l-ai confundat, staretul Nectarie a murit acum trei ani.
- Cum asa, doar il cunosc atat de bine, si apoi mi-a spus exact aceleasi lucruri pe care mi le spunea si atunci.
- Frate, asculta-ne ce spunem, staretul Nectarie a murit acum trei ani. Daca nu ne crezi, du-te sus Ia manastire si iti vor arata maicile mormantul lui.
Tulburat, dându-si seama de minunea care se intâmplase, jandarmul a inceput sa plânga si a pornit cu pasi repezi sus spre manastire. Pe drum ii intreba pe oameni daca este adevarat ca a murit staretul Nectarie si toti ii spuneau acelasi lucru. Sfantul s-a mutat Ia Domnul in urma cu trei ani.
A ajuns sus Ia manastire si a cerut sa vada cu ochii lui mormântul Sfântului Nectarie. Nedumerite de faptul ca il vedeau plangand, maicile I-au condus Ia mormânt. A ramas acolo multa vreme nemiscat, cazut intr-o adanca meditatie. Incepea sa inteleaga in sfarsit ca credinta in Dumnezeu nu se bazeaza numai pe argumente vazute, asa cum ceruse el tot timpul in discutiile cu Sfântul Nectarie. Ii era din ce in ce mai clar ca, in marea Sa iubire fata de oameni, Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si asteapta o participare Iibera si voita din partea noastra la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinta. Sfântul Nectarie il ajutase si il luminase prin aceasta minunata aratare a sa dupa moarte, dar in acelasi timp ii explicase ca noi trebuie sa credem nu doar datorita unei minuni, care eventual ni se intâmpla sau la care suntem martori oculari. Pentru ca astfel am fi oarecum privati de libertate si am cere tot mereu alte si alte minuni care sa ne incredinteze. Mai mult, am putea ajunge sa ne indoim inca si de simturile noastre, sa negam minunea si sa ramânem necredinciosi. Dumnezeu vrea asadar o participare libera la acest dialog al iubirii, pe care necontenit il poarta cu intreaga umanitate. Iar minunea cea mai mare este chiar aceea a existentei noastre si a intregii fapturi. Ajunge doar ca ochii nostri duhovnicesti sa se deschida prin credinta si rugaciune si sa vada si sa recunoasca aceasta minune, preaslavind pe Creatorul tuturor.
A plecat intr-un târziu de Ia manastire, cu hotarârea ca viata sa sa ia un alt drum de acum inainte."
http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/B...nunicarti.html