Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Da, romantic..
Partea asta. Dar aia 7 ani traiti in pacate groaznice i-am trecut sub tacere, de dragul romantismului :) (o spun numai ca sa nu rezulte de pe undeva ca vai ce lapte si miere pe-aici pe la noi:))
|
Inteleg ce spui (macar un pic).. in cazul meu au fost mai multi ani.. dar si asa unele momente nu le pot vedea in alta lumina. Raman frumoase. Dar la modul "ireal". Parca am dormit cea mai mare parte a vietii. (Partea care ma ingrozeste in prezent este: de ce nu am stiut ca ceea ce fac este gresit? Adica sentimentele sublime si trairile inefabile, senzatia de plutire si toate dulcegariile .. erau doar un ambalaj pentru pacate. Pai sa te mai increzi in ce consideri "bun" si "frumos"?)
Ca daca te intrebi si analizezi lucrurile prin care ai trecut, cele pe care le-ai pretuit (si cele pe care le-ai dispretuit).. gasesti ca ce numesti iubire romantica (iubirea in sens cotidian, lumesc, desigur) este foarte putin, foarte nevolnic..
(Acum parte de mesaj care nu este pentru cei ce nu pot intelege: intr-un astfel de moment de analiza cruda eu si sotul meu am ajuns independent unul de altul si in baza unor ratiuni diferite la concluzia ca nu ne iubim.. doar ni se pare ca ne iubim.. Asa pare un apogeu al nebuniei, dar la un moment dat te trezesti facand numai acte de convenienta, spunand doar lucrurile care se astepta lumea sa le spui, traiesti romantismul promovat la televizor... traiesti din plin o viata
lipsita de continut. Simti nevoia sa te scuturi si sa gasesti macar un lucru autentic...ei bine, iubirea romantica nu prea rezista cand este pusa la incercare.)