Citat:
În prealabil postat de konijiro
Se cam stie ce substante se combina pentru a obtine sentimente, si surpriza, nu e nimic supranatural acolo. Supranaturalul ramane cand povestim despre suflet ca element nemuritor, care supravietuieste corpului. Bineinteles, vorbim fara sa avem o observatie empirica a fenomenului.
|
Ma baiatule, a crede ca piatra, apa sau alte materiale pot ajunge sa aiba sentimente e o prostie. Chiar daca elementele ar fi aranjate altfel în ele.
Citat:
Esti un exemplu clasic despre cum lucreaza selectia observationala. 8 din cele mai 11 tari religioase sunt sarace, si imi spui ca nu exista corelatie intre religiozitate si nivelul de trai. Pe de alta parte, consideri ca o crestere de 2% (din vreo 85 ortodocsi) in populatia care merge la biserica inseamna nici mai mult nici mai putin decat un trend ascendent al religiei.
Ignori numerele mari si care arata o corelatie foarte probabila cand nu sustin punctul tau de vedere, si te agati de cele numerele infime si foarte probabil irelevante (gen 2%) cand iti sustin punctul de vedere.
|
Studiul respectiv era din 2005, nu din perioada crizei. Dar presupunând ca ar fi fost în perioada crizei ar fi trebuit ca în toate tarile sa existe o crestere asemanatoare a religiozitatii pe care tu o atribui doar României.