View Single Post
  #1522  
Vechi 08.03.2010, 15:30:26
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit 181. Răvașele pucioșești răvășesc conștiințele creștinilor pravoslavnici (II)

SOVIDIU e sigur pe ce spune, nu mai are nevoie de verificări. El dă verdicte fără să clipească:
2. “...shi e o mare greshala sa te privezi de un mare prooroc asemenea lui Moise...”

Adică, e o mare greșeală să arunci la coș proorociile Verginicăi, această “Moisă” a românilor, unele dintre ele fiind prea dureroase și cutremurătoare, cum ar fi spre exemplu următoarele două:

“... Patru îngerași sunt dezlegați. Au fost legați până la o vreme. Iată, se ridică, copilași, se ridică de la apus un nor, o negură mare, și va da și grindină, dar nu e grindină. Înțelegeți? Vai, vai, se pune masa! Iată, îngerașul strigă la masă. Ferice de cel ce va birui, că acela, ca în cer va birui. O, măi copiii Mei, pentru cine vine aceasta ce s-a pregătit? Pentru Ierusalimul care e robit. Ierusalime, Ierusalime, dezrobește-te, că ai căzut sub sabie! ” (Citat din Cuvântul pucios din 15-5-1957)

“Fiule, dacă-ți spun că ești credincios, te ții și nu cazi, iar dacă îți spun că ești păcătos, te lepezi de Mine. Omul vrea să fie lăudat. Așa-i firea omului, vrea să fie înălțat pământește, pentru o clipă. Să vă înălțați, dar nu aici, copii. Nu doriți să fiți înălțați acum, pe pământ, că tot pământul este plin de apă tulbure, și pe apă sunt mii și mii de bărcuțe, și în bărcuțe sunt michiduți, și merg spre apus acești michiduți. Sunt muzicanți, sunt cântăreți, au mese întinse la care se desfătează. Iată, mai sus este o bărcuță, și în barcă, o proorociță, și vorbește. Ea se bucură și face haz, și în timpul călătoriei barca se răstoarnă și diavolul râde. Alături de această apă tulbure se formează o altă apă. Peste un mal este o apă limpede, și în marginea apei, doi pomi mari, asemănători la frunze, și acele frunze luminează apa aceasta limpede, și în apă sunt mii și mii de peștișori care călătoresc pe aceste raze și întreabă: „Mai este mult?“. Și iată și un drum, și pe drum trece un car cu doi cai albi, cu capetele de foc, și în car sunt doi oameni. Cine sunt aceștia? Enoh și Ilie. Aceștia sunt prooroci. Carul trece la răsărit. Peștișorii i-au întâmpinat pe prooroci și îi întreabă: „Mai este mult?“. Peștișorii s-au făcut un popor și întreabă: „Mai este mult, Doamne, până se va împlini?“. Iată, în stânga este o cetate dărâmată și printre dărâmături se văd și morți. În dreapta este o cetate nouă, și poporul îmbrăcat în haine până jos, albe ca zăpada. Și în cetatea aceea nu poate intra nimeni care nu are acele haine albe, căci cetatea e păzită de ostași și de doisprezece îngeri, care au cădelnițe, potire și plăci. Înțelegeți, că vă dau acestea ca să le înțelegeți.
Iată patru îngerași, care au în mână patru Evanghelii, și toate fac numai una, și iese pe poartă Împăratul, și e plin de sânge Împăratul, și pe frunte poartă un nume care nu se poate citi. Împăratul spune și strigă: „A Domnului este împărăția!“. Nu vă pot spune toate deschis, fiilor. Acest Împărat a pornit la luptă și a luat cu El armată sfântă. Armata nu are haine stropite cu sânge, ci numai Împăratul. Credeți? Din ochii lui iese foc mistuitor cu care va curăți tot păcatul de pe acest pământ. E și Împărat plin de sânge, e și Prooroc. Înțelegeți? Ce este apa? Ce sunt peștișorii? Ce sunt aceste cuvinte? Apa este viața trăită în curăție; peștișorii sunt poporul. Ce este carul și proorocii Enoh și Ilie? Care este cetatea dărâmată? Care este cetatea cea nouă? Nu vă tulburați dacă nu știți.” (Citat din Cuvântul pucios din 9-06-1958)

Dar oare înțelegeți voi ca să știți de ce grindina nu e grindină? De ce proorocița Virginia se bucură și face haz, în timp ce diavolul râde? Se zice că "Cine râde la urmă, râde mai bine". Vai, vai, ce păcat, că bărcuța ei s-a răsturnat! De ce mii și mii de bărcuțe au pe ele mese întinse la care se desfătează și cântă michiduți care merg spre apus? De ce mii și mii de peștișori călătoresc pe raze în apa cea limpede, întâmpinându-i pe drum pe cei doi prooroci aflați în carul dus de cai cu capetele de foc? Dacă nu pricepeți toate acestea și deci nu le știți, nu trebuie să vă tulburați, căci mesajul era destul de limpede: “Înțelegeți, că vă dau acestea ca să le înțelegeți.” Adică o să le înțelegeți cândva, chiar dacă nu le pricepeți acum, pentru că “nu vi se pot spune toate deschis, fiilor”.

Și ce mai spune SOVIDIU? Câteva efuziuni de protocronism rromânesc, care i-ar face să pălească de invidie pe toți tracologii și dracologii consacrați ai României. Glodenii Pucioasei sunt leagănul omenirii, în care s-au lăfăit Adam și Eva pe când erau prunci la minte, iar muntele Ararat, care a ieșit primul din ape după potop, se află tot în Rromânia și tot la Glodeni-Vale, acolo unde și-au stabilit pucioșii astăzi cartierul general:

3. “...iar denumirile sunt semnificative intrucat Hristos afirma ca din glodul de la Pucioasa l-a plamadit pe Adam shi apoi pe Eva din Coasta Lui, Adam insemnand om. Shi se mai afirma ca pamantul Romaniei a fost primul care a ieshit din ape...”

Apoi SOVIDIU trece fără alte menajamente la propagandă fățișă. Cică să facem bine și să punem mâna pe “Carte” (cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, bineînțeles) pe care o găsim postată (selectiv, evitându-se cu grijă toate pasajele incomode) pe site-ul oficial de pe Internet al pucioșilor. Vom avea mare succes, anihilându-i te teroriștii antihriști care trag în noi din toate direcțiile și din toate pozițiile:

4. “.... e bine ca cei interesatzi sa citeasca in fiecare zi de pe site-ul respectiv pentru ca altfel nu vor birui in lupta cu antihristmul lumii ce vine peste noi din toate directziile ca sa se intareasca.... Eu am citit cate ceva de acolo shi m-am convins ca nimeni nu putea vorbi asha daca nu ar fi fost Dumnezeu, Hristos prin glasul Trambitzei sale...”

Așadar, e de ajuns să citești câte ceva din “Cuvântul lui Dumnezeu” ca să fii imediat copleșit de frumusețea și proprietatea stilului, care-L demască fără echivoc pe Autor: Acesta nu poate fi decât Dumnezeu. Așa că, după o asemenea profundă analiză introspectivă, SOVIDIU ne liniștește cu asigurarea că dacă vom citi, neapărat vom pricepe, și cu concluzia esențială: să nu ne păcălim, zicând că secta pucioasă nu e sectă:

5. “...Deci nu va pacalitzi ca nu e o secta shi nu va privatzi de binele ceresc sa nu patzim shi noi ca evreii care shi-au omorat proorocii shi sfintzii pentru duhul minciunii maririi de sine shi pentru lacomia shtiintzei lumii...... Citzitzi de acolo, Pricepetzi shi va vetzi convinge ca nu ma inshel! Bine ar fi ca apoi sa ascultatzi! Doamne ajuta-i pe cei ce aud acel cuvant dat prin Trambitza Domnului...”

Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Peste aproape doi ani, SOVIDIU își schimbă numele în Vsovivi și reiterează pe același Forum aberația care-i este atât de dragă, cum că nu Biserica Noul Ierusalim(BNI) este sectă desprinsă din BOR, ci BOR este sectă a BNI, de care s-ar fi despărțit în anul 1993 printr-un “auto-blestem”:

“...dar nu ei s-au separat de BOR ci BOR s-a despărțit de ei, de i-a și blestemat zicând că sunt niște derbedei... deci iată că BOR singură s-a autoblestemat, căci a blestemat ce în prealabil a binecuvântat și a uns, ... despărțindu-se de Dumnezeu căci s-a băgat singură sub blestemul neținerii legământului căci nu poți să blestemi pe cineva, de frică, după o judecată strâmbă, căci te va trage sulul ca un plumb la fundul mării... deci Cuvântul lui Dumnezeu din cărți nu minte... ci spune întodeauna Adevărul care slobozește și mântuie pe om din ghiarele eretelui... dușmanul lui Dumnezeu... și dacă nu s-ar fi rugat El Tatălui ca să ierte pe slujitorii di Bor poate că ar fi căzut complet toată biserica noastră... dar iată că Domnul le-a lăsat vreme să se pocăiască chemându-i la iertare și împăcare... deci să vedem ce se va întâmpla mai departe...”

Vsovivi e optimist. Ultimul lui îndemn este cel mai reconfortant: vom trăi și vom vedea ce se va mai întâmpla... ori capra și cu varza se vor împăca... ori capra, varza o va mânca.