Sf. Maxim Marturisitorul arata cum prelungirea pacatului in lume se face prin pofta care sta la inceputul nasterii. Durerea, in ultima analiza moartea, e plata vietii noastre pacatoase, care vine din acest inceput patimas. Omul, cautand sa scape de durere si de teama mortii, se refugiaza in placere, inclusiv placerea din care-si ia inceputul o noua viata. Dar, in loc sa scape de durere si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat, aduce o noua durere si ofera mortii o noua victima. (Desigur, Sf. Maxim Marturisitorul stie sa vada si rostul pozitiv al iubirii intre sexe.)
Iisus isi are inceputul intr-o nastere fara voluptate pacatoasa, deci viata Lui este curata. Dar a luat asupra Sa, totusi, durerea si moartea. Numai astfel moartea Lui, nefiind sfarsitul unei vieti patimase, cu originea intr-o placere pacatoasa, este mantuitoare. Trebuia sa se nasca deci dintr-o fecioara, ca moartea Lui sa fie mantuitoare. In felul acesta numai a putut scapa si pe oameni din cercul vicios al placerii - mortii - placerii - mortii etc.

Dupa calcarea poruncii, toti oamenii au avut placerea in mod natural ca anticipatie a inceputului lor, si nici unul nu era liber de inceputul patimas prin placere. Astfel, toti erau datori prin fire sa suporte suferintele si moartea care vine prin ele. Nu era posibil nici un chip de eliberare a celor tiranizati de voluptatea nedreapta, de suferintele drepte si de moartea de tot justa, care vine dupa ele.

Pentru desfiintarea placerii celei mai nedrepte si din pricina ei, a suferintelor celor mai departe, sub care era sfasiat in chip jalnic omul, avand originea existentei sale in stricaciunea placerii si sfarsitul vietii in stricaciunea mortii - pentru indreptarea naturii patimitoare - trebuia o suferinta si o moarte nedreapta si totodata, nedeterminata de o cauza. Nedeterminata de o cauza, ca neavand o placere ca anticipatie a existentei. Nedreapta, ca nefiind urmarea unei vieti patimase.

Prinsa la mijloc intre placerea nedreapta si suferinta si moartea dreapta, suferinta si moartea cea mai nedreapta aveau sa desfiinteze total originea nedreapta din placere si sfarsitul just prin moarte al firii si sa devina iarasi liber de voluptate si de suferinta neamul omenesc, reprimind natura limpezita de la inceput, nemurdarita de atributele imprimate in cei ce se afla sub semnul inceputului si al stricaciunii.

Aceasta opera a indeplint-o Iisus Hristos, care "neavand placerea din neascultare catusi de putin ca anticipatie a nasterii Sale din femeie in timp, Si-a asumat durerea care, pricinuita de aceea, este sfarsitul firii, prin vointa, din iubirea fata de oameni, ca patimind pe nedrept sa desfiinteze originea inceputului ce tiraniza firea din placerea nedreapta, deoarece moartea Domnului nu i-a venit Lui ca o plata ce i se datora ca la ceilalti oameni, ci a venit impotriva pacatului. Astfel a desiinta sfarsitul just al firii produs prin moarte, nemaifind la El placerea din pricina careia a patruns aceea in fire".
Pentru a frange dialectica pacatului se cereau doua conditii: o moarte, care nu era pedeapsa pentru patima, si , de aceea o nastere din Fecioara".