În prealabil postat de Jane Says

Topcat, eu te contrazic pentru ca tu singur ai spus "oricat ne-am dori".
In momentul in care crezi in Hristos si doresti sa-i urmezi mesajul, deja ai cam facut tot ce tinea de tine, singur nu poti face mai mult de atat. Mai departe se ocupa El, cum am scris si pentru prima data, pentru ca am convingerea ca Dumnezeu vindeca si schimba oamenii care isi doresc sa fie vindecati si care se lasa schimbati, cu sau fara defectul ala organic.
Si daca totusi, for whatever reason, nu o face in mod vizibil, la sfarsit va fi contat enorm faptul ca atat cat a tinut de om, omul a facut: omul a crezut si omul a vrut, si va fi mantuit chiar daca nu l-a tinut hardware-ul, ca sa nu mai spun si ca orice defect, orice boala, orice tara, e o forma de mucenicie si orice suferinta asumata poate avea un rol mantuitor.
Dumnezeu stie fiecaruia ce talanti ne-a dat, dar si ce defecte, si in functie de acelea ne va judeca.

Am detaliat asa pentru ca, in situatia ta imaginata de tine, omul crede si isi doreste dar nu poate pentru ca n-are cu ce :)

Si cred ca lucrurile astea sunt valabile si in cazul indivizilor cu retard mental sever. De cand lucrez in domeniul asta am mai auzit opinii cum ca "nu au suflet" (intrebarea mea a fost, ok, de la ce IQ in sus consideri ca incepe sufletul? Tu la peste 100 ai suflet. Un om cu iq 50 are suflet? Dar unul cu 40? Punem pragul la 30 si deja tot ce e sub 29 inclusiv, nu mai are suflet?) sau ca "nu sunt fiinte umane". Cred ca in situatii de genul acesta, individul nu poate face nimic singur pentru a-i urma lui Hristos, si dupa "mucenicia" unei asemenea conditii, cu care se naste si traieste cateva zeci de ani, e oarecum mantuit din oficiu. Am citit undeva ca acestor oameni "Dumnezeu le este dator". Dar pana acolo, omul asta are contact cu alti oameni care nu sufera acelasi handicap, si cred ca prin felul in care ne comportam noi cu acesti indivizi, ne dam masura propriei "omenii" si aratam cat de mult ne asemanam noi cu Hristos. Ca e mare lucru sa te atasezi de ei, sa ii ingrijesti, sa ii iubesti chiar si sa nu te scarbesti de ei, mai ales la varsta adulta.

Eu nu am avut contact cu ei decat pentru putin timp si doar in treacat, si-n clipele alea nu doream decat s-o tai mai repede de-acolo. Dar si ultima infirmiera, care le ridica lenjeria dupa ce mergeau la toaleta, si le stergea nasul, era mai om decat mine.

Existenta nu ar avea nici un sens fara Dumnezeu, fara mila si fara dreptatea Sa. Lumea asta nu ar fi avut nici un sens fara Fericiri. E multa revolta, multa neputinta si multa zbatere in zadar, dar Fericirile dau un sens tuturor lucrurilor.