[ory]

Dar, ce te faci ca aceste lucruri se pot " discuta ", precum spui, dar nu se pot si simti in masura in care trebuiesc acestea percepute pe deplin.
Degeaba indrug eu sotului una si alta despre credinta care m-a invaluit si asupra carui efecte ma determina sa iau decizii care-l are in vedere si pe partener, dar care nu este capabil sa si simta ceea ce discut.
Credinta, mai presus de toate, este un simtamant puternic, este clar ca este puternic de vreme ce te dedici ei, astfel, cum pot eu sa-l fac sa inteleaga pe cel de langa mine ca asa trebuie sa procedeze precum ii spun, in conditiile in care in inima si constiinta acestuia nu exista stimulentul simtirii din credinta ?
Atunci, sa inteleg ca trebuie sa-l oblig, ca doar este mai importanta credinta mea, decat nepriceperea lui fata de aceasta.
Bine-nteles ca mizez pe reciprocitate si respect, si nu pe o astfel de atitudine care, practic intra in sfera salbaticiei...Dar, realitatea, parca ne spune alte lucruri caci, daca vom intreba parintii nostri, bunicii nostri, matusele si rudele mai in varsta, de regula, cam astfel au facut legile credintei...cu forta si cu habotnicia sau ignoranta.
Exista si abstinenta fara motivatie religioasa, atunci, cu adevarat intervine calitatea relatiei dintre parteneri, increderea si intelegerea pe deplina a personalitatii celuilalt, comunicarea si ... " n " situatii.
Cred , totusi, ca ar trebui sa facem o oarecare distinctie intre situatia intima a cuplurilor din generatia tanara, si cea a generatiilor anterioare care se detaseaza prin multe trasaturi specifice perioadei in care au trait si si-au manifestat aceste lucruri, inclusiv credinta.