Citat:
În prealabil postat de sophia
Fani71 - teoretic ar trebuie sa fie asa cum spui tu. Practic nu este asa.
1. Ba da, tocmai asta este: sunt oameni care exagereaza si pentru dragoste de Dumnezeu calca oameni in picioare.
Daca ma uit ce scriu: Anna, Anca, poate si Cristiboss si Andreii (ca-s mai multi), glykys etc., modul in care vad ei iubirea de Dumnezeu, ei fac asa.
Asa se deduce cel putin. Ei fac totul pentru credinta lor, iar sotul/sotia, copiii, nu prea conteaza.
"Ma imbrac asa, ca asa vreau eu pentru Dumnezeu (ce-i place sotului, sau sefului, sau etc. nu ma intereseaza), postesc (alimentar si trupeste), ca asa vreau eu pentru Dumnezeu, ce vrea sotul/sotia, copii, nu ma intereseaza etc."
Intr-o familie ideala aceasta iubire exclusiva pentru Dumnezeu ar functiona perfect.
Numai ca in nici o familie nu cred sa fie asa o perfectiune, sa fie amandoi sotii, sau si copiii perfecti in credinta, monahi. Nu cred.
Cred ca fiecare are si ceva pentru el.
2. Daca iubirea de Dumnezeu ar avea alta forma, mai umana, ar functiona cum spun ei.
Dar (din pacate), iubirea de Dumnezeu si credinta cer altceva decat iubirea de sot/sotie, copii, alte persoane. Acestia din urma nu-ti cer sa te imbraci intr-un anume fel, sau sa nu mananci, sau sa nu ai relatii trupesti, sau sa stai ore intregi in rugaciune si sa mergi la slujbe, etc.
Nu se pot compara cele doua feluri de iubire.
Da, prin/pentru Dumnezeu ar trebui sa existe si iubirea de aproape, dar sub alta forma: respect, ajutor, mila, mangaiere, etc., nu ceva personal, trupesc.
De aceea revin cu intrebarea: daca cineva se daruieste asa cum cere Credinta (in scripturi), lui Dumnezeu, mai poate fi sot/sotie bun (a) si sa-l (o) iubeasca? Sau pe copii, sau alte persoane.
Si cum se poate masura iubirea ca sa stim ce si cat daruim unuia si altuia?
|
Mai, Sophia, eu imi ascult sotul. Chiar il ascult.. si, hmm, caut solutii de compromis.
Daca ar fi sa ma imbrac cum vrea el.. ar muri barbatii de inima pe strada. Chiar primavara asta mi-a facut cadou o rochie cat palma, se asteapta sa o port (normal ca m-am bucurat "enorm", ca stiu ca el este f critic cu hainele feminine). Deocamdata m-am gandit ca o sa-i spun ca voi purta rochia cand copilul meu mic va ajunge cu privirea peste nivelul tivului (peste vreo 2 ani, poate). Asta inseamna ca-l "calc in picioare"?
Normal ca multe lucruri pe care ajungi sa le faci NU sunt crestine, dar nu-i dau cu Biblia in cap, ci pe cat posibil caut
explicatii rationale (nu religioase).
Si daca postesc nu iau o fata de lamaie, ci ma arat multumita, sunt atenta cu el etc.. Nu vreau sa fie postul meu o experienta negativa pt el.
Si lui ii gatesc separat (ca gatesc si pt copii separat.. fiecare vrea altceva!)
Nu-mi ignor sotul.. facem lucruri impreuna. Si de dragul lui mai calc postul (saptamana trecuta mi-a facut un cocktail - se pricepe la asta - si atat m-a alergat prin casa cu paharul acela incat pana la urma am baut din el..).
Daca stau sa ma gandesc ce fac.. ajung la concluzia ca in general tot ce fac, pentru mine fac. De ce as fi ipocrita sa spun ca-mi traiesc viata pentru Hristos, cand in realitate eu nu fac asta?
Un post pe care nu l-am tinut fara ulei, niste rugaciuni anemice.. si tu spui ca sunt foarte preocupata de credinta mea. Nu, Sophia, nu sunt asa. As vrea, dar nu sunt asa.