Cauta si vei afla! Bate si ti se va deschide!
Tot ce pare absurd si complicat, este de fapt de o simplitate... dumnezeiasca. Omul are tendinta de a-si pune o mie de intrebari fara sens, iar asta nu intotdeauna din dorinta de a se perfectiona, ci de a-si contrabalansa indoiala. Indoiala care o pune pe seama propriilor ganduri nicidecum ca ar fi influenta... stim noi cui. Poate sa urle "Ingerul Pazitor" cat il tin puterile, daca omul este "conectat" pe frecventa celuilalt, el nu va face decat sa-si iroseasca viata intr-o perpetua indoiala si cautare. Pentru ca asta e rolul diavolului: sa ne tina "al naibii" de ocupati si sa nu avem timp si inspiratie sa ajungem "la sursa". Ne da el de toate: si satisfactii efemere, si stres, si avere chiar, daca tot ne-a castigat... Nu trebuie decat sa "calcam pe cadavre".
Da, este importanta rugaciunea, fiindca ea este cea care te ajuta sa "te conectezi" pe frecventa cea buna, dar rugaciunea nu-i totul.
Imi imaginez o scena in care cineva ii spune vreo doua vorbe unuia care... face umbra degeaba pamantului, dar e "protejatul" sefului. Care sef, vine la tine si te obliga sa-ti ceri iertare. Iar tu iti ceri iertare, dar in mintea ta i-ai convocat pe toti sfintii!...
Asa si cu rugaciunea; degeaba te asezi in genunchi si turui un Acatist sau un Paraclis, dar mintea iti zboara oriunde-n alta parte: "Nu mi-am platit factura la gaz!"; "Soacra-mea ma scoate din sarita!"; "Daca-as da si eu lovitura la loto, mama-nene, sunt un om facut! Si bineinteles ca dau ceva si la biserica si la saraci!...Da' sa castig numai..." In astfel de cazuri, nu are cum sa nu se strecoare indoiala in suflet, fiindca tu stii ca nu ai facut acea rugaciune cum ar fi trebuit.
Faceti un pic de efort si imaginati-va zbuciumul unei mame pentru copilul ei, mai ales cand simte ca ceva nu-i in regula. Toata fiinta ei vibreaza si nu are liniste pentru gasirea unei solutii. Daca Dumnezeu ar fi prezent in mintea noastra, asa cum este copilul pentru o mama, nimic altceva nu ne mai trebuie. Totul este "dialogul". Atat timp cat il ai, stii foarte bine si ce trebuie sa faci, si cum trebuie sa-ti educi sufletul, si cum trebuie sa-ti stapanesti pornirile pe care le aveai pana nu demult.

Ce inseamna sa ai rabdare? Pai aici e intr-adevar complicat. Poti termina o facultate si mituind profesorii pentru fiecare examen, dar asta nu inseamna ca diploma ta reflecta rodul cunostintelor tale. In acelasi timp, putem lesne descoperi pe cineva care nu a urmat nici o facultate, dar prin straduinta si efort, a asimilat toate cunostintele necesare pentru a intelege acele lucruri pentru care altii fac acea facultate. Doar ca unul o face motivat sufleteste, iar celalalt motivat material.
Pentru a primi raspuns cererilor tale nu-ti trebuie nici o diploma, dar iti trebuie o motivatie sufleteasca si nu una strict materiala. Atat timp cat te stapanesc instincte mai putin ortodoxe, legatura Om-Dumnezeu se pierde din cauza... parazitilor.
Cat dureaza? Hm! Paradoxal, daca nu ceri... primesti imediat! Daca nu ai indemanare si nu te-ai familiarizat oarecum cu astfel de cereri, dar doresti cu toata fiinta ta acel ceva, care nu lezeaza pe nimeni in jurul tau, atunci... perioada obisnuita este de... 40 de zile. La mine, cu ani in uma, cam atat dura: in a 38-a, 39-a zi deja stiam, iar ultima zi era de obicei pentru multumire. Am cerut rar, fiindca nu-mi fac un obicei, dar anumite lucruri erau peste puterile mele, iar cand le-am cerut (inclusiv casa) ele s-au desavarsit dupa 40 de zile.
Revin la ideea ca daca nu ceri, primesti imediat. Pentru asta trebuie sa ai "fir direct" cu Dumnezeu, iar el stie si ce sa-ti dea, si cum sa te sprijine cand se intampla sa cazi! Nu ca eu as avea "fir direct" (desi am fost uimit de cate ori in viata, am avut parte de coincidente stranii, dar asta cu siguranta s-a petrecut cu fiecare dintre noi!), dar sunt oameni care STIU si VAD ceea ce noi nu suntem capabili, doar ca aceia nu cer niciodata nimic in afara de iertarea pacatelor lumii si mantuirea propriei persoane.