[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

Vsovi spunea:

"Iată aici citatul și uite te rog să-l corectezi dumneata dacă tot faci treaba asta pe gratis, hai pune sic-uri, nu mă deranjează ca să-ți verși pe mine defectul profesional..."

Replică:
EU nu puneam sic!-uri ca să te corectez, din cel puţin două motive:
- nu poţi corecta pe cineva care este incorijibil;
- dacă n-ai învăţat destulă gramatică în şcoala elementară şi la gimnaziu, e greu de crezut că ai să te apuci acum, la bătrâneţe, să-ţi rezolvi defectul profesional prin umplerea golurilor din creierul mic, la sfaturile unor outsider-i.
Dar cel mai important motiv este acela că sic!-urile nu se pun ca să corectezi pe cineva, atunci când îi reproduci un citat, ci să-i atenţionezi pe ceilalţi cititori că acel cineva este autorul construcţiei cu pricina. Deci e o confirmare că reproducerea este absolut exactă, fără nici o alterare a conţinutului iniţial. Cine citeşte citatul cu pricina ştie atunci în mod sigur că, dacă e vorba cumva de vreo drăcovenie strecurată acolo, tătâne-su acestei drăcovenii este nu acela care reproduce citatul, ci e tocmai autorul textului citat.

Câtă nevinovăţie...

Zice stimabila aşa:
''- nu poţi corecta pe cineva care este incorijibil;''

Păi cineva este incorijibil fie din pricina că este perfect, nu e cazul meu deşi..., fie că e încăpăţânat în greşală, poate uneori, trebuie să recunosc dar nu aici, fie, şi acum urmează adevărul, deci fie pentru că învăţătorul ce să dă co-rector-corectoareoare este defapt un, un... mare fariseu, cărturar, învăţător, ateu, şjmecher, care te clăteşte cu îndreptări insispisistente ca să te clătească de la starea ta, cea căldicea, trăgând mereu pisikaa de coadă ca să avertizeze boborul, opinia, că, iată, e ceva de semnalat la gazeta de părete, fiindcă, ia priviţi, i-a intrat elementului turbulent şi declasat şi diversionist în obicei... să scrie susţi în loc de susţii sau să mânce câte o literă sau să nu facă acordul între substantiv şi predicat şi nici nu ştie cazurile ori diferneţa dintre adverb şi complement şi adjectiv ori pluralurile, deci iată ce tragedie, că acest element nociv, oaie neagră a turmei, şi nici măcar nu e turma noastră, ne zgârie la urechiuşele noastre fine şi bine învăţate, nu la gimnaziu, ci la fel de fel de şcoli superioare şi facultăţi şi universităţi de prestigiu european sau mondial... şi cum nu trebuie lăsate să prolifereze aceste năravuri urâte, mă simt eu dator-datoareoare ca să pun capăt şi să pun această putoareoare la punct, şi ca atare mă sacrific pentru binele naţiei şi am să potcovesc acest nepotcovit sau iată chiar acum îi pun belciug în râtul lui murdar şi plin de apropouri obscene cu care scurmă prin limba noastră atât de dragă nouă tuturor românilor făcându-ne să ne simţim ofensaţi în mândria noastră, pardon în smerenia noastră ce o ţinem înaintea oamenilor şi a maimarilor noştrii ca să fim apreciaţi de oameni, de lume în general, fiindcă noi iubim din toată inima limba cea curată şi fără porci de cerneală pe caiete sau porci de unsoare sau porci mistreţi de urâciuni întortocheate ieşite din mintea lor cea întunecată de răutatea cu care caută să ne dezbine de tot ce avem noi mai drag pe lume: pasta de dinţi, săpunul şi ciucurii de la poalele hainelor cu care umblăm prin pieţe şi aşteptăm...

Apoi continuă stimabila astfel:
''- dacă n-ai învăţat destulă gramatică în şcoala elementară şi la gimnaziu, e greu de crezut că ai să te apuci acum, la bătrâneţe, să-ţi rezolvi defectul profesional prin umplerea golurilor din creierul mic, la sfaturile unor outsider-i.''

Insinuând că mi-ar fi necesară ceva gramatică la creierul mic cel cu goluri ca să-mi rezolv şi eu defectul profesional, de a corecta, prin umplerea golurilor, prin studiu la gramatica limbii căci ea stimabila mi-a găsit lacune dar văzând că sunt bătrân şi ruginit şi putred se arată neâncrezătoare şi fatalistă pe baza unei vaste experienţe pe care a avut-o la catedră cu copiii răzgâiaţi şi neciopliţi care dacă nu s-au lăsat a fi ciopliţi la timpul potrivit acum se întreabă ea că la ce bun să te mai apuci acum când mai ai un pic şi dai colţul, deci singura soluţie pentru mine de la stimabila este, aşa cum insinuează, este să devin şi eu outsider, adică să mă las dus cu pluta aia intergalactică, adică să mă las internat la senatoriul ăla văruit, aşa ca pentru alien. Ce să mai poţi răspunde la astfel de farse? Ca şi cum creierul meu mic e o poartă de fotbal pentru năzbâtiile acestei extraterestre ca să dea ea goluri mereu triblându-mi circumvoluţiunile şi şutând cu sete direct spre bulbul rahidian. Dar i-am mai răspuns şi mai îi răspund mereu, că, oricât se căzneşte, aşa cum n-a dat decât în BARă până acum, fiindcă atât se pare că ştie ea de la prietenele ei, artiste mari la bară, tot aşa şi pe maideparte, căci de la atâta învârteală, o să li se învârtă nu numai ochii în cap ci şi golurile din creierul lor ăla mare. Aşa ca un dans de materiale de calitate, calităţi semiconductoare, ce puse la curent, le apucă dansul celebrităţilor pentru ca toate plinurile să prindă şi să ocupe toate golurile din sistemul echipotenţial căruia i s-a aplicat o diferenţă de potenţial, diferenţială, din afară, apărând astfel în capul lor o tensiune şi un curent din ăla de tip repet-ent. (Enţii sunt nişte copaci aşa ca nişte oameni, aşa ca în trilogia inelelor.)

În final stimabila ''învăţătoare'' îşi etalează cărţile, arătând ce avea în mână şi nu-i minciună, o suită şi două terţe:

''Dar cel mai important motiv este acela că sic!-urile nu se pun ca să corectezi pe cineva, atunci când îi reproduci un citat, ci să-i atenţionezi pe ceilalţi cititori că acel cineva este autorul construcţiei cu pricina. Deci e o confirmare că reproducerea este absolut exactă, fără nici o alterare a conţinutului iniţial. Cine citeşte citatul cu pricina ştie atunci în mod sigur că, dacă e vorba cumva de vreo drăcovenie strecurată acolo, tătâne-su acestei drăcovenii este nu acela care reproduce citatul, ci e tocmai autorul textului citat. ''

De aici rezultând în mod categoric de limpede că:

-cine se scuză profesoral se acuză în mod clar,
-şi se mai şi scoate imaculat aşa ca la... lingvism nepătat.

Cu alte cuvinte adică, stimabila, arată că până acum a sic!-uit ca să arate că nu a modificat ea citatul altora atunci când a dat copy-paste ci fireşte drăcovenia aceea apărută în text este fidelă cu aia diin textul originaal, şi ca atare nu a corectat ci iată s-a abţinut draga de ea de la a face vre-o corecţie deci e clar că nu are defeect profesionaal ci a scos în evidenţă citarea exactă a sursei.

Dar atunci draga mea, de ce crezi dumneata că trebuie să pui sic! doar acolo unde creezi dumneata că sunt greeşeli? Cine te minte pe tine că neapărat s-a greşit acolo şi că e drăcovenie acolo în text acolo, de ce nu realizezi dumneata că unii, pe lângă faptul că nu mai are rost să înveţe la bătrâneţe granmatică, poate că le place aşa, de amorul artei să scrie aşa cum îi place, cum dă Domnul, nu numai din neglijenţă şi negrijanie, ci poate pentru ca să obţină un rezultat nebănuit de nişte lingviste atât de eminente ca domniile voastre? Deci drăcovenia din texte ce vă sare în ochi sigur nu vine din textul celui pe care-l supuneţi voi puricării după metoda ghestapo-secu-ue ci vine din bârnitorincul lacomului cu care speraţi voi că o să împărţiţi prada: două muşte deznădăjduite şi un ţânţar slab de constituţie ce o să anunţe cazul la poliţie... că iată stimabilele sic!-uiau ca să nu cumva să li se pună lor în cârcă marfa furată de la tătânesu'... tatăl purceilor din texte, fireşte, fiindcă el ţânţarul se întreabă că altfel de unde au ele marfa aia de calitate şi chiar atât de imaculată? Să nu fi lucrat ele la BARă până acuma? La bara de advocatură mă refer... fireşte.